Cine vrea să închidă Antenele?

bogdan-chirieac
bogdan-chirieac
Prețioase ridicole, de ambe sexe, au dat ochii peste cap, după emisiunea Q&A de sâmbătă, de la Antena 3, moderată de Sandra Stoicescu, la care am participat în calitate de invitat. Subiectul a fost condamnarea în primă instanță a lui Dan Voiculescu, la 5 ani de închisoare cu executare, pentru privatizarea ICA.

Am formulat atunci o concluzie logică, derivată din declarațiile politice ale liderilor USL. Astfel, în campania electorală, unde Antena 3 a oferit spații largi acestor lideri, s-a afirmat cu dovezi irefutabile că Justiția din România este în mare parte controlată politic de Traian Băsescu. Între timp, am aflat de la comunicatorii USL că Traian Băsescu are o influență politică tot mai mică. Întrebarea pe care mi-am pus-o a fost: “După 18 luni de la schimbarea puterii, nu ar trebui ca România să-și ia democrația înapoi?”. Mă îndoiesc foarte tare, în cazul în care dl. Traian Băsescu nu mai are putere, că Justiția a devenit de la sine independentă, înțelegând prin Justiție, în primul rând, DNA, ANI sau CSM. Dacă este așa, rezultă că USL, cu o majoritate parlamentară de 70%, nu a făcut nimic pentru a da românilor care i-au votat democrația înapoi, nu a schimbat legile ticăloase care au permis transformarea României într-o republică aflată la bunul plac al procurorilor comandați politic.

Neputință sau lipsă de voință? Am subliniat de nenumărate ori că legile democratizării trebuie date în strictă conformitate cu legislația europeană și am propus chiar consultarea Comisiei Europene și, dacă se poate, și a Comisiei de la Veneția. Nu este posibil ca stenograme intime, unele având ca protagoniști copii de șapte ani, să apară în presă, nu este posibil ca un cetățean să fie ascultat 60 de zile, la bunul plac al procurorilor, invocându-se necesități de securitate națională, nu este posibil ca un procuror să hărțuiască un cetățean zeci de ani, cheltuind milioane din banii publici, iar la sfârșit instanța să constate că nu s-a săvârșit nicio infracțiune, iar procurorul să nu răspundă în niciun fel, nici măcar administrativ. Toate acestea nu sunt posibile într-un stat de drept. În România, ele sunt la ordinea zilei fiindcă sunt permise de legile Macovei din 2005. Am mai afirmat că cdosarul lui Dan Voiculescu în cazul ICA sau dosarul cu așa-zisul șantaj la RCS&RDS nu au legătură cu persoana sa, ci cu Antena 3. De altfel, s-a consemnat o situație unică în România post-decembristă, în care un întreg post TV – afiliat CNN și cu mare audiență națională – să fie cercetat penal! Văzând toate aceste lucruri, mă întreb tot mai mult dacă USL și, mai ales, cine din USL are de gând să facă nu o schimbare a puterii după epoca Băsescu, ci un transfer al puterii. Nu l-am cunoscut niciodată personal pe dl Dan Voiculescu, nu am vorbit cu dânsul și nu am avut niciodată relații contractuale cu dânsul sau cu vreuna dintre companiile pe care le deține. Nu știu care este adevărul în cazul privatizării ICA. Pot însă constata că, din miile de privatizări făcute în România, doar cea a d-lui Voiculescu a intrat în atenția DNA, și asta după ce l-a supărat grav pe dl Băsescu. Cât despre pretinsul șantaj al Antenei din primăvara trecută, mi-a rămas în minte ridicolul de care s-a umplut procurorul DNA care i-a chemat pentru așa-zise declarații pe Mihai Gâdea și Mugur Ciuvică. Nu cred că românii își vor primi democrația înapoi, dacă puterea actuală hărțuiește presa oricât ar fi de incomodă. Există oricând opțiunea de a schimba canalul, atunci când un cetățean nu se regăsește în ceea ce se spune acolo. Dacă este cineva jignit sau calomniat, ar trebui să existe Justiție pentru daune. Din nefericire, așa ceva în România continuă să rămână un deziderat. Cred că, la vârful USL, cineva dorește nu reinstaurarea democrației în țara noastră, ci un simplu transfer de putere. Mi-e teamă că sistemul monstruos creat de Traian Băsescu nu va fi atins nici cu o floare, ci pur și simplu își va schimba doar stăpânul. Cele 18 luni de exercitare a puterii de către USL îmi întăresc tot mai mult convingerea că asta urmează să se petreacă în România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel