Vești bune pentru cinefili: vara aceasta, Paramount Channel aduce filme clasice în fiecare început de săptămână pe terasa Fabrica Gastropub. În perioada 15 iulie – 2 septembrie, poți viziona lungmetraje celebre proiectate de Paramount Channel în aer liber, în fiecare luni, începând cu ora 21:00. Intrarea este gratuită.
Timp de 2 luni, poți să te bucuri de o selecție de thrillere marca Alfred Hitchcok, musicaluri, romance-uri și drame de referință pentru cinematografie. Luni, 15 iulie, de la 21.00, vino la Fabrica Gastropub, închide ochii și imaginează-ți că ești în Paris alături de Audrey Hepburn și Fred Astaire. Celebrul musical Mutra Nostimă va deschide seria de proiecții Paramount.
Pe 22 iulie, pregătește-te ca nivelul de adrenalină să crească în timp ce îi vei urmări pe Jon Voight și Eric Roberts în Trenul Evadării. Pe 29 iulie, urmează-i pe șarmantul Cary Grant și frumoasa Grace Kelly în aventurile de pe luxoasa Coasta de Azur, în thrillerul romantic Să prinzi un hoț, regizat de Alfred Hitchcock. La următoarele proiecții, îți vei putea imagina că te afli în anul 40000 alături de aventuriera Barbarella, sau vei sta cu sufletul la gură în timp ce trăiești misterul și suspansul alături de Mia Farrow în Copilul lui Rosemary.
Proiecțiile Paramount Channel de pe terasa Fabrica Gastropub se vor încheia cu cea de-a doua parte din celebrul film Nașul, pe 2 septembrie, de la 21.00. Lansată în 2017, seria de vizionări în aer liber constituie primul eveniment Paramount în România, publicul având ocazia să vadă filme precum Misiune Imposibilă, 48 de ore, Forrest Gump, Mic Dejun la Tiffany, precum și alte titluri cunoscute.
Mutra Nostimă– 15 iulie, ora 21.00
Trenul Evadării – 22 iulie, ora 21.00
Să prinzi un hoț– 29 iulie, ora 21.00
Barbarella – 5 august, ora 21.00
Copilul lui Rosemary – 12 august, ora 21.00
Iarba e mai verde – 19 august, ora 21.00
Nașul – 26 august, ora 21.00
Nașul II – 2 septembrie, ora 21.00
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu