În perioada 10 iunie - 16 septembrie vor fi proiectate filme în șapte orașe din România la "Cinema în aer liber".
Oamenii pot participa la proiecțiile de film șase zile din șapte, de marți până duminică, de la ora 21:30, care se vor desfășura în piețele centrale și în parcurile din Braşov (10 - 15 iulie), Constanţa (17 - 22 iulie), Bucureşti (24 - 29 iulie şi 14 august - 2 septembrie), Timişoara (31 iulie - 5 august), Cluj (7 - 12 august), Iaşi (4 - 9 septembrie), Craiova (11 - 16 septembrie).
Filmele vor fi proiectate pe cel mai mare ecran gonflabil din ţară, de 120 de metri pătraţi şi pe un proiector de 17.000 de lumeni, în cadrul unui eveniment care aduce în România un concept popular în străinătate.
Evenimentul "Cinema în aer liber" aduce o alternativă pentru cinematograful clasic, accesibilă tuturor, desfășurat într-un mediu diferit.
Peliculele difuzate reprezintă producţii internaţionale şi româneşti, pentru toate gusturile. Printre acestea se numără două avanpremiere naţionale, filme apreciate la festivaluri internaţionale de gen şi de presa internaţională de specialitate: "Zarafa" şi "Xingu - În inima Amazonului".
Caravane cinematografice mobile există şi au succes în ţări precum Statele Unite, Australia, statele arabe, Japonia, Brazilia, Marea Britanie. În România, cinematografele în aer liber şi grădinile de vară au dispărut după anul 1989. Există, de asemenea, un număr mare de oraşe unde nu există cinematografe sau în care acestea există, dar nu sunt reabilitate. În acest context, în ultimii ani, numărul cinematografelor funcţionale a scăzut, însă numărul spectatorilor s-a dublat, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu