Cioban, mușcat de urs

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Un cioban a fost mușcat, duminică, de un urs în localitatea Vâlcănești.

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Prahova, în cursul zilei de duminică, un cioban a fost atacat de un urs în localitatea Vâlcănești. Jandarmii care au ajuns la fața locului au constatat că animalul a fugit în pădure.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, George Duță, a declarat, pentru Agerpres, că bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost mușcat de gamba dreaptă, acesta fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, ulterior fiind dus la Secția de Boli Infecțioase a unității sanitare.

IJJ informează că, în cursul weekend-ului, jandarmii au intervenit în localitățile Vâlcănești, Breaza, Bușteni și Azuga în urma semnalării prezenței animalelor sălbatice.

Cele șapte intervenții au presupus alungarea unor urși, respectiv a unei ursoaice cu pui și a unei vulpi, precum și activități cauzate de prezența unor mistreți care au fost omorâți de câini.

[citeste si]

"Cu ocazia intervențiilor, jandarmii au urmărit luarea următoarelor măsuri: îndepărtarea animalelor sălbatice folosindu-se semnale acustice și luminoase, delimitarea unei zone de siguranță pentru cetățeni, îndepărtarea curioșilor din zonă, informarea cetățenilor cu privire la anumite riscuri ce pot apărea ca urmare a comportamentului animalelor sălbatice, în special a celor rănite sau care au pui. De asemenea, au fost și sunt monitorizate zonele în care și-au făcut apariția animalele sălbatice pentru preîntâmpinarea eventualelor evenimente neplăcute", menționează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel