Doi ciobani au ajuns cu multiple leziuni muşcate, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, după ce au fost atacaţi de un urs în timp ce se aflau cu oile la păscut.
Directorul Asociaţiei de Vânătoare din zonă, Janos Zsolt, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că cei doi ciobani se aflau cu oile la păscut pe o păşune, aflată la aproximativ opt kilometri de localitatea Mădăraş. La un moment dat, un urs a atacat turma şi când ciobanii au încercat să alunge animalul, acesta i-a atacat şi le-a provocat multiple răni muşcate.
Janos Zsolt a precizat că cei doi au reuşit să scape după ce în ajutorul lor au venit câinii ciobăneşti, care au alungat ursul.
Ciobanii au fost transportaţi cu două ambulanţe la UPU a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc.
Medicul de gardă Adrian Dobrică, specialist în chirurgie toracică, a declarat pentru AGERPRES că "unul dintre pacienţi a fost muşcat de scalp, de coapsa dreapta, de şoldul drept, de antebraţ şi de organe genitale", iar celălalt "are o rană muşcată la mâna dreaptă".
Potrivit acestuia, starea celor doi este stabilă.
Bărbatul care a suferit răni mai multe va rămâne internat la Secţia de chirurgie, iar celălalt este supus unor analize radiologice, întrucât este posibil să aibă şi fracturi la braţ, urmând să fie internat la Secţia de ortopedie.
Șapte atacuri în Harghita
Şeful Asociaţiei de Vânătoare a precizat că în zonă a mai avut loc un atac în urmă cu două săptămâni, când un cioban a ajuns la spital şi nu este exclus să fie vorba despre acelaşi urs.
Cei doi ciobani au ridicat la şapte numărul persoanelor rănite în urma unor atacuri de urs produse în Harghita de la începutul anului.
Aproximativ 500 de persoane din Harghita, Covasna, Mureş şi Braşov, primari, fermieri şi reprezentanţi ai composesoratelor, au protestat miercuri în faţa Ministerului Mediului şi au cerut derogare pentru împuşcarea urşilor periculoşi, respectiv a celor care fac pagube materiale şi pun în pericol vieţile oamenilor. După discuţia cu reprezentanţii protestatarilor, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat că va emite un ordin privind cota de intervenţie pe carnivorele mari.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că în judeţ este nevoie de intervenţia urgentă şi imediată în cazul a aproximativ 50 de urşi care creează probleme, atacă oameni sau animale şi provoacă stricăciuni în gospodării sau culturi agricole, iar în viitor trebuie găsite soluţii pe termen lung printr-o colaborare interinstituţională, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu