EXCLUSIV  Ciocan, după luarea de ostatici de la Onești: Dacă cineva vrea ca Poliția să devină un Robocop, trebuie să dea aceste drepturi!

Cms Ciocan, mesaj clar pentru poliţişti
Cms Ciocan, mesaj clar pentru poliţişti

Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice din Poliţia Română, a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre rolul Poliției în tragicul eveniment de la Onești.

Christian Ciocan, Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al F.S.D.P.R., a vorbit, în cadrul unui interviu exclusiv pentru DC News, despre cei responsabili pentru faptul că doi bărbați au fost luați ostatici și au fost uciși (vezi AICI):

„Pe principii, Poliția Română nu are încadrați negociatori. Ceea ce vedem în filme sau ceea ce vedem la Jandarmeria Română, pe vestele celor încadrați acolo, Poliția nu dispune de astfel de funcții. Acțiunile de restrângere a libertății unor persoane, chiar și prin închiderea unor uși, indiferent de motivație, se numește lipsire de libertate în mod ilegal. Dacă acestea capătă alte conotații de tip terorist, responsabilitatea revine Serviciului Român de Informații.

Poliția Română are de instrumentat un caz, decesul unor persoane survenit pe un anumit fond. Dacă instanța va decide, va disjunge acest caz și va efectua cercetări implicând și alte instituții ale statului. Din 1990 până în prezent ne-am obișnuit să responsabilizăm Poliția Română, la fe ca și înainte de 1989, vis-a-vis de tot ceea ce se întâmplă în social. Poliția era considerată o moașă comunală. Ea nu se mai numește Miliție și are alte atribuții.

Trebuie să se facă o diferențiere clară a motivației acelui individ care a restrâns libertatea celor două persoane. Infracțiunea de omor e în competența procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul din Onești. Poliția vine doar să instrumenteze cazul. Dacă vorbim despre acțiuni care au ca motivație orice altceva decât acțiuni de drept comun, spre exemplu terorismul, trebuie implicate și alte forțe. Toate instituțiile sunt public, plătite din banii cetățenilor, au obligații și trebuie să vină și să răspundă în fața opiniei publice, așa cum răspund în fața comisiilor Parlamentului și magistraților“, a precizat Ciocan.

Cazul poate fi un moment de răscruce

„Vis-a-vis de intervenție, dacă cineva vrea ca Poliția să devină un Robocop, trebuie să dea aceste drepturi Poliției. Ele se dau în mod legislativ. Poliția e doar un apărător al cetății. Hai să înțelegem ce s-a întâmplat acolo. Cine a intervenit cum trebuie și cine trebuia să intervină și nu a intervenit.

Serviciul Român de informații e responsabil vis-a-vis de tot ce se întâmplă în țara asta pe alte paliere decât cele de drept comun. Dacă vindem Portul Constanța, să întrebăm SRI. Și nu numai, sunt multe structuri, sunt mulți bani publici care se alocă pe fel și fel de servicii. Evenimentul este foarte grav, poate fi un moment de răscruce“, a conchis Christian Ciocan.

VEZI ȘI: Ostatici MORȚI la Onești. Coarnă zice că polițiștii au acționat corect

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel