Poliţia de pe insula greacă Lesbos a tras sâmbătă cu gaze lacrimogene asupra migranţilor care îi atacau cu pietre, în timpul unei manifestaţii în cadrul căreia au cerut adăpost după ce incendiile au distrus tabăra de refugiaţi Moria, relatează AFP.
Sute de solicitanţi de azil şi-au exprimat furia după ce au petrecut ultimele patru nopţi în stradă, în condiţiile în care eforturile de a-i muta încă nu s-au concretizat. Autorităţile insulei, care refuză să reconstruiască tabăra de refugiaţi, vor să-i transfere pe migranţi în sute de corturi pe care au început vineri să le instaleze de urgenţă într-o incintă din apropiere de port.
Peste 11.000 de persoane, printre care şi mii de copii, au rămas fără adăpost de patru zile, transmite Agerpres.
"Familiile vor fi prioritare, cu corturi prevăzute pentru şase persoane. Procesul de mutare începe astăzi", a declarat sâmbătă pentru France Presse purtătorul de cuvânt al Ministerului Imigraţiei, Alexandros Ragavas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News