Ciocolată, vin roşu, efecte pozitive pentru vedere și glaucom

O dietă bogată în surse de antioxidanţi, cum sunt ciocolata, vinul roşu şi ceaiul verde, are efecte pozitive asupra vederii persoanelor cu glaucom, încetinind evoluţia bolii, cel puţin pe termen scurt, potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli.

Ciocolata, vinul roşu, ceaiul verde, cafeaua, mai multe fructe şi legume incluse în dietă pot ajuta pacienţii cu glaucom, o boală care afectează vederea şi poate duce chiar la orbire. Toate aceste alimente sunt bogate în antioxidanţi care par să îmbunătăţească funcţia retinei la pacienţii cu glaucom, cel puţin pe termen scurt, arată studiul, conform dailymail.com.uk.

Totuşi, experţii spun că singura speranţă pentru un tratament care să vindece glaucomul, o boală ireversibilă, este terapia genetică, maladia transmiţându-se adeseori de la părinţi la copii. Boala apare atunci când fluidele din interiorul globului ocular creează presiune care poate afecta nervul optic. Fără tratare, boala duce la pierderea vederii periferice şi, în cele din urmă, la orbire.

Tratamentul actual constă în picături, administrate zilnic, care reduc presiunea intraoculară. Dacă acest tratament nu mai dă rezultate, pacienţii pot fi supuşi unor intervenţii chirugicale sau cu laser.

Noile sfaturi privind dieta care ajută la încetinirea evoluţiei bolii apar într-o revistă medicală spaniolă, care a publicat un articol referitor la descoperirile experţilor oftalmologi de la Universitatea din Valencia, ce au analizat peste 20 de studii anterioare.

Consumul moderat de vin roşu, ciocolată şi ceai verde ar putea fi benefic, spun cercetătorii.

Două studii arată ca fructele şi legumele oferă protecţie în faţa riscului de a dezvolta boala şi recomandă consumul crescut de verdeţuri, piersici, portocale şi morcovi, toate foarte bogate în antioxidanţi.

Studiile mai sugerează că persoanele care includ în regimul alimentar surse bogate în retinol, un antioxidant ce se găseşte din belşug în ficat şi produsele lactate, şi vitamina B1, din pâine şi cartofi, au un risc cu 50% mai mic de a se îmbolnăvi de glaucom faţă de persoanele care consumă cantităţi mici din aceste alimente.

Un studiu a descoperit că efectele antioxidante al cafelei ar putea proteja împotriva degenerării retinei. O altă cercetare a arătat că alimentele bogate în grăsimi omega-3 au efecte benefice privind încetinirea dezvoltării glaucomului, pentru că au proprietăţi antiinflamatorii.

Totuşi, o serie de experţi spun că, deşi rezultatele acestor studii oferă sfaturi corecte privind dieta,care pot ajuta la un stil de viaţă sănătos, o legătură exactă între aportul de antioxidanţi şi evoluţia glaucomului nu poate fi făcută cu certitudine în lipsa unor studii pe scară largă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel