Avem și noi ciocolata noastră Dubai! Doi români au inventat varianta cu... colivă.
Ciocoliva este noul desert românesc care amenință să devină la fel de faimos ca și ciocolata Dubai! Se pare că deserturile cu fistic și cataif ne-au cam plictisit, așa că a sosit momentul ca un preparat tradițional românesc – coliva – să fie reinventat într-un mod cu totul surprinzător. Ciocoliva este creația a doi români stabiliți în Glasgow, Scoția, unde dețin un magazin cu produse tradiționale. Inspirându-se din succesul ciocolatei Dubai, aceștia au decis să își lanseze propria versiune inovatoare de desert. Ciocoliva este o combinație delicioasă de ciocolată umplută cu nuci și o pastă dulce care amintește de coliva clasică, reinterpretată pentru a cuceri papilele gustative.
@transylvania_shop Transylvania CioColiva Bar !!! U say Dubai chocolate bar - we say Transylvania Coliva Bar !!!! #coliva #coliva_moarta #dubaichocolate #colivachocolatebar #transylvaniacolivabar #traditii2024 #transylvania #transylvaniashopandcoffee #colivaceadetoatezilele #party #chocolatelover #romania #madeinromania #colivafacutademamasoacra #colivaafostvirala #colivaveselă ♬ Dirty Cash (Money Talks) - Sold Out 7 Inch Mix - Adventures Of Stevie V
Dani și Alex, cei doi antreprenori din Scoția, au vrut să aducă ceva inedit pe piață, astfel s-a născut Ciocoliva, disponibilă acum la Transylvania Shop and Coffee. Cei doi planifică să extindă afacerea și în România, cu scopul de a lansa un nou trend în lumea deserturilor.
România este cunoscută în lume și prin prisma legendelor din zona Transilvaniei, așa că românii au profitat de asta și au ales să-l includă pe Dracula pe ambalajul noului desert. În plus, produsul este decorat cu bomboane viu colorate, ca cele de odinioară în stilul Cip, așa cum găsim de regulă pe coliva clasică, ceea ce face ca delicatesa unicat să fie și mai atractivă.
„România, here we go! Ne întoarcem acasă cu Ciocoliva noastră! (…) Hai să facem un nou trend în lume și să cucerim mapamondul cu cel mai tare desert al românilor! Vă mulțumim enorm pentru suportul acordat și vă iubim din toată inima. Haidei să facem din Ciocoliva un nou trend în lume cu unul dintre cele mai bune dulciuri ale României. Vă mulțumim tuturor pentru susținere și vă iubim atât de mult”, au transmis cei doi pe Facebook.
Cei doi au apărut și la tv unde și-au prezentat cu mândrie noua "găselniță" culinară.
Dacă totuși dorești să ți-o prepari singur acasă, iată, mai jos, rețeta simplificată:
Ai nevoie de:
Pentru colivă:
200 g grâu decorticat
100 g nuci măcinate
100 g zahăr
100 g biscuiți măcinați
1 linguriță esență de vanilie
coaja rasă de la o lămâie
1 linguriță scorțișoară
opțional: stafide, fructe confiate
Pentru stratul de ciocolată:
200 g ciocolată neagră (sau cu lapte)
50 g unt
2-3 linguri de smântână pentru frișcă (sau lapte)
Pentru decor:
Bomboane colorate, nuci, sau fulgi de ciocolată
Instrucțiuni:
1. Prepararea colivei: Spală bine grâul și fierbe-l într-o oală cu apă până când se înmoaie și devine cremos (aproximativ 40-50 minute). Scurge excesul de apă și lasă grâul să se răcească complet. Adaugă zahărul, nucile măcinate, biscuiții măcinați, esența de vanilie, coaja de lămâie și scorțișoara. Amestecă bine până obții o compoziție omogenă. Opțional, poți adăuga stafide sau fructe confiate pentru un plus de textură și gust.
2. Pregătirea stratului de ciocolată: Topește ciocolata împreună cu untul într-o baie de aburi sau la microunde, amestecând constant pentru a preveni arderea. Adaugă smântâna pentru frișcă sau laptele, până obții o textură netedă și lucioasă.
3. Asamblarea desertului: Într-o tavă mică sau forme individuale, așază un strat din compoziția de colivă. Toarnă deasupra un strat generos de ciocolată topită și netezește-l cu o spatulă. Lasă desertul să se răcească la frigider timp de cel puțin 1-2 ore, pentru ca stratul de ciocolată să se întărească.
4. Decorarea: Decorează cu bomboane colorate, nuci, sau fulgi de ciocolată, după preferință. Servește rece și savurează acest desert unic care îmbină tradiția cu inovația!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu