EXCLUSIV  Ciolacu: A fost un asediu împotriva ministrului Sorin Cîmpeanu! Demisia lui, o greșeală / video

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că Sorin Cîmpeanu a greșit atunci când a demisionat din funcția de ministru al Educației.

Publicitate

„Domnul Cîmpeanu a greșit când a demisionat. Trebuia să-și ducă mandatul până la capăt”, a spus Marcel Ciolacu, joi, la DCNews.

„A fost un asediu și asupra ministrului Sorin Cîmpeanu, pentru că și-a asumat un mare proiect. Când ți-ai luat un angajament la o lege importantă, cert este că învățământul românesc nu mai poate să continue cum a continuat până acum. Nu avem nicio universitate în Top 500. Ceva nu funcționează. Nu se ridică la așteptările și provocările viitoare. Până la urmă, a fost o demisie de onoare, dar cred că a fost o greșeală”, a spus Marcel Ciolacu.

Youtube video image

Citește și...

Cîmpeanu, despre afirmaţiile lui Iohannis privind plagiatul: Mă simt vizat din perspectiva apărătorului eticii

 

Sorin Cîmpeanu a declarat, luni, că nu se simte vizat de afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis potrivit cărora plagiatul este un fenomen toxic care trebuie sancţionat, deoarece este un apărător al eticii. 

'Din perspectiva celui chemat să vegheze la implementarea acelor sancţiuni dure, din perspectiva celui care a propus în legea Educaţiei acel sistem de registru unic integrat, din perspectiva celui care a propus reprezentarea studenţilor din fiecare asociaţie studenţească în fiecare comisie naţională care se ocupă de etică, pentru transparentizarea acestui proces, din perspectiva celui care a susţinut profesionalizarea instituţiilor şi mecanismelor de sancţionare şi de prevenire a acestui fenomen extrem de grav - plagiatul, da, mă simt vizat din această perspectivă a apărătorului eticii', a susţinut Cîmpeanu, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Întrebat în legătură cu faptul că alte voci susţin că nu este apărătorul eticii, ci a protejat plagiatorii, Cîmpeanu a spus: 'Am luat cunoştinţă despre ceea ce spun aceste alte voci, bănuiesc că aţi spus şi ghilimelele de rigoare, şi în consecinţă am decis ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută. Am luat cunoştinţă de lipsa de rigoare, lipsa de etică a acestor acuze tocmai despre etică şi am decis să am lipsa de etică a acestor acuze'. El a adăugat că nu se simte vizat de declaraţiile preşedintelui din perspectiva plagiatului. 'Sub nicio formă nu mă simt vizat din această perspectivă, o spun cât se poate de clar', a menţionat fostul ministru. Sorin Cîmpeanu a spus, chestionat dacă şeful statului este mulţumit de activitatea sa, că este 'absolut convins' că oricine va vedea proiectul legilor Educaţiei va fi mulţumit.

El a completat că şi-ar fi dorit ca aceste proiecte să fie făcute publice în data de 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educaţiei. 'Proiectele sunt finalizate şi cuprind toate acele propuneri pe care le-am considerat constructive. (...) Proiectele cuprind renunţarea la posibilitatea de a se renunţa voluntar la titlul de doctor. Iniţial proiectul prevedea acest lucru, dar în urma dezbaterilor nu se mai poate renunţa la titlul de doctor. Nu am inclus propuneri care au venit din partea celor care acum lansează acuze, propuneri care sunt semnate, asumate şi înregistrate şi care cer ca în noua lege a Educaţiei să fie secretizate toate lucrările de doctorat', a menţionat Cîmpeanu, precizând că această propunere a fost făcută de conducerea Universităţii Bucureşti. Fostul ministru a susţinut că şi-a dat demisia pentru a nu periclita reforma în Educaţie.

'În momentul în care am constatat că spaţiul public este invadat cu subiecte care nu au nicio legătură cu milioane de elevi, cu sute de mii de profesori, cu sute de mii de studenţi, am considerat că reforma în Educaţie pe care am avut onoarea şi şansa să o iniţiez în pregătirea implementării legilor proiectului 'România educată' este periclitată. Pentru a nu periclita reforma în Educaţie, pentru a nu periclita adoptarea legilor Educaţiei, pentru a putea susţine mai bine legile Educaţiei care sunt necesare pentru viitorul acestei ţări am considerat că varianta corectă este aceea de a face un pas în spate', a explicat Sorin Cîmpeanu. El a susţinut, întrebat dacă premierul Ciucă i-a cerut să renunţe la funcţie, că 'a fost o demisie din propria iniţiativă'. 'Au fost puse în acea discuţie (cu premierul - n.r.) toate elementele pro şi contra, unicul obiectiv a fost susţinerea cea mai eficientă a legilor Educaţiei. Demisia a fost din proprie iniţiativă', a adăugat fostul ministru. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că legile Educaţiei trebuie să cuprindă prevederi 'explicite' cu privire la prevenirea şi sancţionarea plagiatului, subliniind că acesta este un 'fenomen toxic al mediului educaţional', conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel