Ciolacu a spus cu cine negociază pentru votarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a spus cu cine negociază pentru ca moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu să treacă. 

"Discutăm cu parlamentari, inclusiv angrenaţi în arcul guvernamental şi cu o altă formaţiune care este, în acest moment, la fel ca şi noi, în opoziţie. Avem o negociere pe textul moţiunii, dar şi cu grupul minorităţilor, cât şi cu colegi neafiliaţi. În acest moment are şanse (n.r. - să treacă moţiunea de cenzură). Oricum este pentru prima oară când are şanse să treacă o moţiune de cenzură numai la şase luni de când au avut loc alegeri generale. Nu s-a mai întâmplat în perioada post-decembristă aşa ceva.

Noi vrem să avem un suport şi de la partenerii sociali. Este o nouă abordare a Partidului Social Democrat. O moţiune de cenzură nu o considerăm numai o luptă politică, dar şi un instrument de dialog cu partenerii sociali pentru a vedea unde s-a greşit. Credem că este o abordare corectă. Aici mă refer la sindicate, la IMM-uri, la patronate", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Marcel Ciolacu.

Ce a declarat, anterior, Ciolacu despre moţiune

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat marţi faptul că social-democraţii vor depune moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Cîţu, pe care au anunţat-o şi vor face tot ce depinde de ei ca să treacă la vot, susţinând că partidul pe care-l conduce este în acest moment pregătit să preia guvernarea.

"Categoric vom depune moţiunea de cenzură. Ne obişnuim cu sistemul ăsta bolşevic, cum spunea doamna Clotilde, în care nu contează ce votează românii sau politicienii, începe să pară că ar conta cine numără. Vom depune moţiunea de cenzură, vom face tot ce ţine de noi să treacă această moţiune. Vom merge tot în această nouă abordare unde nu ne adresăm numai politicienilor, ci şi partenerilor sociali, ca să ştie toată lumea ce a dus la depunerea unei astfel de moţiuni. Şi eu cred că oamenii responsabili trimişi de către români în Parlament vor vota această moţiune de cenzură. Este şi grupul minorităţilor destul... sunt oameni foarte serioşi, ca şi toate grupurile", a afirmat Ciolacu la România Tv, întrebat dacă mai este utilă moţiunea de cenzură anunţată de PSD în condiţiile în care există informaţii că "s-a furat la votul moţiunii simple" îndreptată împotriva ministrului Cristian Ghinea dat la Camera Deputaţilor, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel