Sunt veștile momentului din Guvern, pentru pensionarii. Când vor lua pensiile.
Vești bune pentru pensionari! A fost aprobat proiectul care propune devansarea plăţilor cu pensii şi alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special în valoare totală de peste 9,331 miliarde lei.
Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a oferit asigurări pensionarilor că vor primi pensiile înainte de Sărbătorile Pascale. Pensiile pentru luna mai vor fi plătite în avans. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în ședința de guvern de joi, 25 aprilie.
"Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paști. Este un gest firesc de respect față de seniorii României. Știu că va fi foarte multă muncă în ministere, case de pensii, poștă, bănci, dar cred că toți cei implicați care au un părinte, o bunică sau un unchi își dau seama cât de mult contează acest gest, mai ales înaintea celei mai mari sărbători creștine" a anunțat prim-ministrul.
Astfel, se pregătește plata unei sume substanțiale din bugetele asigurărilor sociale de stat și de stat către Compania Națională Poșta Română S.A., în vederea plății anticipate a pensiilor și altor drepturi conform legilor speciale, pentru luna mai 2024, prin intermediul mandatelor poștale. Această sumă se ridică la peste 1,961 miliarde lei din bugetul asigurărilor sociale de stat și la 339,359 milioane lei din bugetul de stat.
În plus, se va efectua și o virare de fonduri către băncile comerciale pentru acoperirea drepturilor menționate, aferente lunii mai 2024. Astfel, suma de 6,347 miliarde lei din bugetul asigurărilor sociale de stat și cea de 683,898 milioane lei din bugetul de stat vor fi transferate în conturi curente sau conturi de card pentru plata în avans a acestor drepturi.
Sumele vor fi virate de către Casa Naţională de Pensii Publice prin casele teritoriale de pensii până pe data de 30 aprilie 2024, inclusiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News