Ciolacu are un singur mesaj înainte de marea întâlnire cu Cîțu despre PNRR

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a făcut, joi, declarații înainte de întâlnirea cu premierul Florin Cîțu. 

Premierul Florin Cîțu a anunțat că joi, de la ora 15.00, va avea o întâlnire la Palatul Victoria cu o delegație a Partidului Social Democrat pe subiectul PNRR. 

Înainte de discuțiile cu premierul Florin Cîțu, Marcel Ciolacu a făcut câteva precizări. Întrebat, joi, la Antena 3, dacă premierul doar va bifa o întâlnire „de ochii lumii”, liderul PSD a spus: „Sub nicio formă nu o să acceptăm o întâlnire prin care dânsul să bifeze acest lucru! Acest plan nu este al Guvernului, al PNL-ului sau PSD-ului. Este al românilor! (...) Dorim să facem politică mică sau dorim ca acești bani europeni să ducă la îmbunătățirea vieții românilor?!”

„Planul trebuie să fie transparent, trebuie prezentat”, a mai spus Marcel Ciolacu. 

„Trebuie să investim egal în zonele de dezvoltare”, a mai zis președintele PSD.

Premierul Florin Cîțu, precizări

„Mânie la, ora 15.00, voi avea o întâlnire la Guvern cu câțiva reprezentanți ai Partidului Social Democrat pe tema PNRR. Vreau să vă aduc aminte că am fost cel care la buget i-am spus domnului Ciolacu să vină să îi prezint bugetul, nu a venit, când a fost vorba în pandemie de specialiști în Sănătate am spus că sunt dispus să ascult soluțiile PSD, nu a venit. Să vedem, mâine, dacă Partidul Social Democrat va da curs invitației să discutăm despre un proiect care îi interesează pe toți românii”, declarase Florin Cîțu.

Premierul a mai spus că sunt, în continuare, discuții cu Comisia Europeană și că vrea să se asigure că Planul Național de Redresare și Reziliență va fi depus cât mai repede.

Guvernul trebuie să depună varianta finală a Planului Național de Redresare și Reziliență până la finalul lunii mai.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel