Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că a discutat în weekend cu omologul ucrainean despre exportul de cereale, precizând că, de când Comisia Europeană a luat decizia de a nu se mai prelungi interdicţia, niciun kilogram de grâu nu a fost importat în România din Ucraina.
'A fost o discuţie pe care am avut-o şi sâmbătă şi duminică cu prim-ministrul Ucrainei şi cu Comisia. Comisia Europeană a solicitat să se vină cu un sistem de licenţiere în ceea ce priveşte exportul de cereale în statele din UE, un lucru pe care l-am solicitat şi eu şi (europarlamentarul social-democrat - n.r.) Victor Negrescu când am avut întâlnirea cu preşedintele Comisiei. Pe aceeaşi logică a venit şi prim-ministrul Ucrainei spunând că va trebui totuşi un control foarte riguros.', a zis Marcel Ciolacu.
'Până în acest moment, de când Comisia a luat decizia de a nu se mai prelungi interdicţia, niciun kilogram de grâu sau altceva nu a fost importat în România, lucru care va fi de asemenea şi astăzi, nu că a interzis Ciolacu sau a băgat prim-ministrul sau Guvernul interdicţie la vamă. A fost un gentlemen's agreement între mine şi premierul Ucrainei, pe care l-am respectat amândoi. Nu a mai fost în nicio vamă nicio solicitare să fie vreun export de cereale din Ucraina în România până în acest moment', a precizat Ciolacu, la sediul central al PSD.
'În cazul în care vor apărea solicitări de export către România, cu certitudine am să cer ministrului Agriculturii şi ministrului Economiei să facă un ordin comun, ca pe o perioadă de 30 de zile, până când se lămuresc lucrurile, să fie restricţia prelungită. Repet, nu există nicio solicitare şi vreau să îi asigur pe fermieri că nu va mai fi ce a fost acum un an şi ceva', a afirmat premierul.
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, luni, de jurnaliști ce cumpără cu 100 de lei de la magazin.
'Cumpăr ce am nevoie, adică o pâine, zahăr... Cred că pot cumpăra consistent cu 100 de lei.', a zis Marcel Ciolacu, luni dimineață, după ce a fost întrebat de o jurnalistă ce cumpără, în valoare de 100 de lei, de la magazin.
Premierul Marcel Ciolacu a făcut declarații de presă în care a vorbit despre pensiile speciale.
„Mai sunt 3 elemente de închis. Au fost tot tehnicul și de la Ministerul de Justiție, și de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la Bruxelles pe această negociere. Sunt 3 solicitări de foarte mare bun simț ale Comisiei, din punctul meu de vedere, și cred că lucrurile sunt cam finalizate“, a spus premierul Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu