Ciolacu: Avem o investiţie foarte importantă pentru bucureşteni

Agerpres
Agerpres

Guvernul va adopta în şedinţa de joi o schemă de ajutor de stat pentru investiţii de interes regional. Valoarea este de 50 de milioane de lei cu impact economic şi social, a zis Marcel Ciolacu. Mai mult, premierul a anunțat o investiție importantă pentru bucureșteni.

'Subiectul central al şedinţei de astăzi îl reprezintă stimularea investiţiilor. Aprobăm o schemă de ajutor de stat pentru investiţii de interes regional de peste 50 de milioane de lei. Avem în vedere în special acele investiţii cu impact social şi economic, care dezvoltă comunităţi întregi. Vrem ca aceste investiţii să coaguleze şi IMM-urile locale, ca furnizori în aceste proiecte regionale', a declarat Ciolacu.  

'Tot la investiţii, am găsit o soluţie care ne permite continuarea unor investiţii mari de infrastructură în zona apă-canal. Salvăm, practic, proiecte de peste 6,7 miliarde de euro. Erau aferente perioadei 2014 - 2020, se cheltuiseră mai puţin de o treime din bani şi ar fi fost acum blocate. Am reuşit să le mutăm şi le gestionăm prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021 - 2027. Astfel, sute de mii de români vor avea apă şi canalizare!', a spus Ciolacu.

De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a declarat că speră ca, din iunie, Capitala să aibă un primar capabil să gestioneze metroul, menționând că Nicuşor Dan 'a recunoscut că nu e pregătit să preia metroul'. Declaraţia a fost făcută în contextul anunţului unui proiect de modernizare a magistralei de metrou Berceni - Pipera. Investiţia este estimată la 1 miliard de lei.

'Astăzi, avem pe listă şi o investiţie foarte importantă pentru bucureşteni. Modernizăm cea mai aglomerată magistrală de metrou Berceni - Pipera. Este un proiect de aproape 1 miliard de lei, finanţat mai ales din bani europeni. Am văzut că, recent, domnul Nicuşor Dan a recunoscut că nu e pregătit să preia metroul la Bucureşti, aşa că sperăm ca, din iunie, Bucureştiul să aibă un primar capabil, care să convingă Guvernul că vrea şi poate gestiona acest serviciu public esenţial unei capitale europene', a spus Marcel Ciolacu.

Guvernul aprobă proiectul prin care fugarii condmnaţi vor plăti costul repatrierii

'Venim azi şi cu noi prevederi capabile să descurajeze fenomenul condamnaţilor care părăsesc ţara înaintea sentinţei finale. Vedem deja că, în ultima vreme, doamna ministru s-a ocupat şi tot mai mulţi fugari celebri au fost aduşi înapoi în România, primind acum şi un sport de pedeapsă. Prin proiectul dezbătut astăzi vrem să-i punem să plătească în plus, cum e firesc, adică să suporte ei costurile operaţiunilor derulate de stat pentru a-i găsi şi aduce în ţară', a afirmat Ciolacu, în debutul şedinţei Executivului.

În luna ianuarie, ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat un proiect care prevede că fugarul va suporta costurile aducerii sale în ţară.

Ciolacu: Adoptăm proiectul noului Cod silvic, esenţial pentru creşterea suprafeţelor împădurite

Executivul va aproba joi proiectul de lege privind noul Cod silvic, prin care se implementează pedepse 'mai aspre' pentru tăierile ilegale şi furtul de lemne, a zis prim-ministrul Marcel Ciolacu.

'Un proiect foarte important ce va fi adoptat azi - noul Cod silvic. Este un act esenţial pentru creşterea suprafeţelor împădurite ale României. Vrem să prevenim şi să combatem tăierile ilegale şi furtul de lemne prin pedepse mai aspre', a declarat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus că proiectul este foarte important pentru reformarea sistemului de gospodărire a pădurilor.

'Noul Cod silvic este o lege mult aşteptată, primul cod după 2008, adoptat în conformitate cu prevederile Strategiei Naţionale pentru Păduri 2030, pe care am aprobat-o în Guvern în anul 2022. Atât strategia, cât şi codul în sine, elaborarea acestuia au fost finanţate prin PNRR şi reprezintă jaloane pe care statul român şi le-a asumat', a zis Fechet

Video

Youtube video image

Citește și:  Ciolacu anunță construirea unui spital nou la Institutul Clinic Fundeni: Nu mai putem continua în clădiri vechi de peste 60 de ani / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel