Marcel Ciolacu a ieşit cu declaraţii după prima şedinţă de guvern din mandatul său de prim ministru.
Marcel Ciolacu, recent învestit în funcţia de prim ministru, a venit în faţa românilor cu primele declaraţii.
"Am dat colegilor mei primele drafturi de ordonanţe pe care vrem să le citim în următoarea şedinţă de guvern, ca să putem să le aplicăm cât mai urgent. Este vorba de reducerea preţurilor la alimentele de bază, sprijinirea procesării de alimente, schema de susţinere a industriei materialelor de construcţii, plus introducerea energiei verzi în firmele agricole.
Toţi funcţionarii statului român trebuie să înţeleagă că avem nevoie de performanţă în administraţie. Statul român nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou, iar asta este valabil de la nivel de ministru până la nivelul funcţionarilor de execuţie. În acest moment, la Guvernul României şi la toate ministerele de linie am anunţat că intrăm într-un regim de mobilizare generală. Avem de livrat ţinte şi jaloane din PNRR şi nu putem rata nimic: pensiile speciale, legea salarizării, managementul companiilor de stat.
Mandatul acestui guvern este despre reforme şi economie, mai concret, despre cum facem ca economia să producă mai multă valoare şi locuri de muncă, iar rezultatele să se vadă concret în buzunarele oamenilor. De aceea, în fiecare şedinţă de guvern veţi vedea că avem ca agendă noi măsuri de stimulare economică, însă primul şi cel mai concret rezultat al unei guvernări bune este ca inflaţia să scadă, oamenii să simtă asta în preţurile unor produse de bază. Asta vrem să facem imediat şi să acţionăm încă de săptămâna viitoare.
Alături de acest demers avem alte măsuri ţintite pentru a susţine agricultura, construcţiile şi energia. Din punctul meu de vedere, sunt domeniile care fac diferenţa pentru oameni", a spus Ciolacu, potrivit Rador.
Sumar declaraţii:
Pensiile speciale, legea salarizării, managementul companiilor de stat. Mandatul acestui Guvern este despre economie şi reforme.
Intrăm într-un regim de mobilizare generală.
Inflaţia trebuie să scadă. O să facem asta imediat, de săptămâna viitoare. Rezultatele trebuie să se vadă în buzunarele oamenilor.
Avem nevoie de performanţă în administraţie. Statul român nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou. E valabil de la nivel de ministru până la funcţionarul de execuţie.
Avem de livrat ţinte şi jaloane din PNRR şi nu putem rata nimic.
Punem pe agendă noi măsuri de stimulare economică.
Avem măsuri ţintite pentru a susţine agricultura, construcţiile şi energia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu