Ciolacu: Se face o paralelă între Crevedia și Colectiv. Ar trebui să se facă o paralelă cu cazul de la Mihăilești

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Premierul Marcel Ciolacu a făcut declarații de presă cu privire la explozia de la Crevedia. 

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis mulțumiri forțelor de ordine, pompierilor și cadrelor medicale implicate în intervenția de la Crevedia. 

„Mulţumim medicilor şi asistentelor şi celor care au acţionat pe salvări azi noapte.Trebuie să mulțumesc pompierilor, jandarmilor, polițiștilor care au asigurat perimetrul. Văd că se face o paralelă întotdeauna cu cazul de la Colectiv. Părerea mea este că ar trebui făcută o paralelă cu cazul de la Mihăilești, unde s-a terminat foarte tragic”, precizează Ciolacu.

Premierul a făcut referire la evenimentul tragic din 24 mai 2004 din Comuna Mihăilești, Buzău, când pe DN2 a avut loc o explozie cauzată de accidentul unui camion ce transporta 20 de tone de azotat de amoniu. Au murit din păcate 18 oameni, 7 pompieri, 3 localnici și 2 jurnaliști.

„Sunt transferați până în acest moment patru persoane, două deja au ajuns în Belgia, două urmează să ajungă la Milano. Sunt pregătite încă șapte transferuri, sunt trei în stare foarte gravă în continuare la Spitalul Floreasca și încă două persoane la Spitalul Bagdasar, de la prima explozie. Vom vedea, după raportul de astăzi, unde mai trebuie acționat”, a mai spus Marcel Ciolacu. 

Pompierii nu au asigurat un perimetru de protecție la Mihăilești

O explozie a avut loc, la 26 august 2023, la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa în urma căreia o persoană a murit. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că în urma exploziilor au fost 58 de răniţi dintre care 39 pompieri, 2 poliţişti şi 2 jandarmi.

Vinovați de tragedie au fost găsiți proprietarii firmei de transport. Însă, au existat critici și privind intervenția pompierilor, care au încercat să stingă camionul în flăcări, dar nu au asigurat un perimetru de protecție. Localnicii care se uitau la intervenție și jurnaliștii Antena 3 care o filmau au fost spulberați de explozia camionului cu azotat de amoniu, care ardea de peste 30 de  minute în momentul exploziei.

VEZI ȘI: BREAKING NEWS  Predoiu, după catastrofa de la Crevedia: Am vorbit cu procurorul general. Toți procurorii au intrat în acțiune https://www.dcnews.ro/predoiu-dupa-catastrofa-de-la-crevedia-am-vorbit-cu-procurorul-general-toti-procurorii-au-intrat-in-actiune_927835.html 

VEZI ȘI: Stația GPL din Crevedia nu mai avea autorizație ISU din vara anului 2020 și activa clandestin. Pe hârtie, stația era închisă încă din octombrie 2020 (surse) https://www.dcnews.ro/statia-gpl-din-crevedia-nu-mai-avea-autorizatie-isu-din-2020-si-activa-clandestin-pe-hartie-era-inchisa-inca-de-acum-3-ani-surse_927834.html 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel