Marcel Ciolacu a anunțat prezentarea actului normativ în privința facturilor la energia electrică și gaze naturale, prin care se va încerca sprijinirea consumatorilor și după data de 1 aprilie 2022.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că marți, în cadrul ședinței de coaliție, va fi prezentat actul normativ cu privire la facturile la energie pentru următoarea perioadă, în contextul în care prevederile Legii 259/2021 se aplică numai până la 31 martie 2022.
”Am văzut prezentarea făcută succint de premierul Nicolae Ciucă şi mă bucur că aproape toate propunerile PSD făcute încă din luna ianuarie şi prezentate şi de purtătorul de cuvânt la sediul partidului, prezentate şi de noi în şedinţa de coaliţie atunci când s-a decis să se vină cu ordonanţa de urgenţă pe lunile februarie şi martie, se vor regăsi în viitorul act normativ pe care o să îl propună Guvernul. (...) Haideţi să vedem forma finală, am înţeles că astăzi prim-ministrul are o şedinţă interministerială unde să îşi aibă tot tabloul şi în cursul zilei de mâine vom avea o întâlnire de coaliţie unde ni se va prezenta acest document, ori de premier, ori de ministrul Energiei”, a spus Marcel Ciolacu, la Palatul Parlamentului.
Mai mult decât atât, Ciolacu susține că ”este evident pentru toată lumea că s-a făcut o liberalizare a preţurilor haotică”, neluându-se însă în calcul o eventuală criză energetică.
”Consider că prioritatea 1 a coaliţiei şi a Guvernului este de a ajunge cu anumite măsuri şi de impozitare şi supraimpozitare a veniturilor excepţionale, aşa cum se întâmplă la gaze trebuie introduse şi la energie electrică, la tot lanţul, nu numai la producător. Nu poţi să ajungi de la un preţ de 115 lei în primul pas la 700 şi apoi să ajungi la clientul final la 2.000. Este inacceptabil aşa ceva. Mă bucur că s-a făcut o analiză foarte clară pe tot lanţul şi vom vedea exact propunerea cu care o să vină ministrul Energiei. (...) Eu nu vorbesc de o plafonare, plafonarea înseamnă şi compensare, cum avem în acest moment ordonanţa. Reglementarea nu înseamnă compensare. Actul normativ va fi prezentat, dar el trebuie discutat cu Comisia Europeană astfel încât să ne încadrăm în regulile tratatelor pe care le-am semnat”, a afirmat Ciolacu.
Liderul social democraților a precizat că în noul act normativ va fi şi o propunere de introducere a voucherelor pentru categoriile vulnerabile, care de altfel sunt reglementate chiar de Legea persoanelor vulnerabile.
”Cel mai important este ca preţul la energie să fie predictibil, pentru că vedem un lanţ de scumpiri în acest moment şi lumea nemulţumită, pe o perioadă medie, să cuprindă şi anul următor, şi pe o perioadă următoare până în 2025. Trebuie să stopăm această escaladare a preţurilor nesustenabilă economic. Este evident că cineva a beneficiat de aceste scumpiri şi nu putem îngropa o ţară întreagă (....) Este evident că statul în astfel de cazuri trebuie să intervină cu reguli foarte clare, cu amenzi foarte clare, chiar pe cifra de afaceri, astfel încât aceste lucruri să nu se mai întâmple. Eu voi susţine nişte modificări astfel încât legea să nu mai fie încălcată”, a încheiat social democratul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu