Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Constantin Crăciun, un fermier care i-a amintit cu drag de cei care l-au crescut.
Marcel Ciolacu susține că fermierii români trebuie susținuți, ascultați și problemelor lor trebuie rezolvate. Premierul spune că nu va da drumul niciodată mâinii țăranului român deoarece este mâna pe care se bazează întreaga țară.
„Am crescut susținut de o mână puternică precum mâna acestui om!
Și am avut astăzi onoarea să îi țin strâns mâna lui Constantin Crăciun, din Cîmpineanca, Vrancea.
Nu poate decât să mă inspire, să mă motiveze mâna brăzdată de greutăți a țăranului român. Este o mână călită de timpuri, căreia nu o să-i dau drumul niciodată! Este mâna pe care se bazează o țară întreagă!
De aceea, problemele de zi cu zi ale țăranilor români merită să fie mereu ascultate și să își găsească rezolvare. Ei trebuie ajutați și să le întindem la rândul nostru mâna spre dialog.
Acești oameni trebuie ajutați. Pentru că așa cum mi-a zis și Constantin Crăciun, nimeni nu mănâncă cu două linguri!", a scris Marcel Ciolacu pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News