Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că, în cazul în care moțiunea de cenzură va trece, social-democrații exclud colaborarea cu PNL.
Întrebat luni în cadrul unei conferințe de presă în care a anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Cîțu de ce nu a colaborat cu cei de la AUR pentru acest demers, Marcel Ciolacu a spus: „Pentru că avem strategia noastră, de partid, și o facem în interiorul partidului”.
El a spus că Alexandru Rafila este propunerea partidului pentru funcția de prim-ministru. „Cred că, dacă va trece moțiunea, președintele Românieie va intra totuși în spiritul Constituției”, a mai spus liderul PSD.
Întrebat cu ce partide ar putea colabora social-democrații pentru formarea unui guvern, Ciolacu a spus că ar putea fi vorba și de un guvern minoritar PSD și a precizat că „Am exclus colaborarea cu PNL”.
Președintele social-democrat a mai spus că toate aceste lucruri vor fi discutate în interiorul partidului dacă moțiunea va trece.
Social-democrații au anunțat că au finalizat textul moțiunii de cenzură la adresa Executivului, intitulată „România eșuată. Recordul fantastic al guvernului Cîțu”.
„Am finalizat textul moțiunii de cenzură la adresa celei mai dezastruoase guvernări din ultimii 30 de ani. Este textul cu care vom pleca să negociem cu alți parlamentari față de cei PSD și textul pe care-l vom prezenta partenerilor sociali. Titlul moțiunii este /România eșuată. Recordul fantastic al guvernului Cîțu. Este o moțiune simplă care își propune să răspundă simpu, clar și documentat la câteva întrebări”, anunță Marcel Ciolacu.
Potrivit documentului, guvernarea PNL-USR-UDMR „conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare”.
„România trăiește de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice. Prețurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esențiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depășit 6 lei. Numai <lucruri fantastice>. Datoria publică bate record după record, iar de ținta de deficit de 3% nu își mai amintește nimeni! Cu toate acestea, alocațiile, salariile și pensiile sunt înghețate și antreprenorii se plâng că statul nu le plătește lucrările efectuate. Prin tot ce ați făcut în ultimul an și jumătate, ați demonstrat din plin că singura preocupare este să vă umflați conturile firmelor de casă și să vă abonați la banii publici amantele, rudele și amicii. În doar câteva luni, ați evoluat de la modelul guvernării CDR, de la lupta pe ciolan, la modelul PDL, al sărăciei, tăierilor, austerității! Atitudinea voastră de vătafi îmbuibați care varsă lacrimi de crocodil de grija poporului este înspăimântătoare. Ați abandonat sloganul liberal <prin noi înșine> în favoarea celui pedelist <pentru noi înșine>. Modul de acțiune, copiat la virgulă de la duetul Boc-Băsescu-Udrea, este revoltător”, potrivit documentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News