Premierul Marcel Ciolacu, în cadrul reuniunii liderilor Partidului Socialiștilor Europeni, întrevedere care are loc în România, și-a luat angajamentul ca PSD să trimită mai mulți europarlamentari față de acum cinci ani.
„Vă mulțumesc pentru sprijinul necondiționat oferit de social democrații europeni pentru aderarea României la spațiul Schengen, multumesc pentru sprijinul acordat fermierilor și cetățenilor afectați de multiplele crize suprapuse care afectează întreaga Europă.
Familia noastră politică a fost mereu și rămâne principalul aliat al României la nivel european. Vă spun azi cu încredere și tărie că social democrații europeni pot câștiga alegerile pentru Parlamentul European.
Din România vom trimite mai mulți eurodeputați PSD decât în urmă cu cinci ani. Sunt ferm convins că noi suntem curentul politic de care are nevoie Uniunea Europeană”, a precizat Ciolacu în fața socialiștilor europeni. Premierul a adăugat că pentru stabilitatea României s-a luat decizia de a avea o listă comună cu PNL la europarlamentare.
Amintim că reuniunea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni a început sâmbătă, la Palatul Parlamentului.
Partidul Social Democrat şi PES Activists România găzduiesc, la Bucureşti, o reuniune a liderilor PES.
La eveniment participă preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, comisarul european Nicolas Schmit, preşedintele PES, Stefan Lofven, secretarul general PES, Giacomo Filibeck, şi vicepreşedintele PES Victor Negrescu.
Temele de dezbatere a reuniunii sunt soluţiile social-democraţiei europene la problemele cu care oamenii se confruntă, ce va face PES pentru ca Uniunea Europeană să funcţioneze mai bine, mai eficient şi mai ales, în interesul cetăţenilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News