Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că România şi alte ţări depun un efort comun pentru a-i ajuta pe cetăţenii din Fâşia Gaza cu dublă cetăţenie, printre care şi români, să părăsească această zonă, însă a menţionat că situaţia 'nu e uşor de gestionat'.
'Sunt 3000 de cetăţeni cu dublă cetăţenie în Fâşia Gaza, aţi văzut apelurile, să fie direcţionaţi către sudul Fâşiei Gaza. Şi azi-noapte, în jur de ora 2,00, eram în comunicare cu doamna ministru de Externe. Este un efort comun al mai multor ţări. Baza sunt ostaticii şi aici se negociază şi (...) nu s-au încheiat cu bine negocierile de ieri.
Am văzut şi reacţia armatei israeliene de a încerca o eliberare a ostaticilor, o intrare în Fâşia Gaza, dar şi o retragere, şi urmează în continuare, alături şi de Statele Unite şi de Franţa şi de Germania, de toate ţările care au cetăţeni cu dublă cetăţenie, acest efort.
Până acum erau solicitări, 260 de cetăţeni români din Fâşia Gaza, care voiau să se elibereze, dar sunt şi foarte mulţi şi palestinieni care vor să părăsească, deci nu e uşor de gestionat toată situaţia, important e să nu escaladeze', a precizat Ciolacu la târgul INDAGRA.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că România are cea mai bună legislaţie pe traficul de persoane la nivelul Uniunii Europene, menţionând că şi SUA, partenerul strategic al ţării noastre, a confirmat acest lucru.
'Suntem cea mai bună legislaţie pe traficul de persoane la nivelul Uniunii Europene. Am văzut şi nişte declaraţii din partenerului strategic, Statele Unite ale Americii, cu nişte paşi enormi făcuţi de România în această zonă. Aduceţi-vă aminte când a început războiul în Ucraina, câtă emoţie a fost, fiindcă erau foarte multe femei care veneau nu numai cu propriii copii, veneau şi cu copiii surorii, fratelui, ai vecinului, şi atunci România a făcut faţă în mod exemplar. Nu a existat niciun trafic (...). Cred că vorbim de un stat care îşi face treaba în acest', a afirmat Ciolacu, prezent la târgul INDAGRA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News