Marcel Ciolacu a spus că în momentul în care Marius Budăi a anunțat că vor fi mărite pensiile, unii au vrut ca acest ministru să fie dat afară din Guvern.
De asemenea, Marcel Ciolacu a spus că se bucură că „prin venele PNL-iștilor curge sânge PSD-ist”.
„Trebuie să spunem adevărul. Când Marius Budăi a spus, prima oară, că vrea să mărească pensiile, toată lumea a strâmbat din nas și a început un atac în mass-media. Mă sunase Lia Olguța Vasilescu dacă cumva îl schimbăm pe Marius Budăi. Până și mama lui Sorin Grindeanu a reacționat. M-a sunat atunci și mi-a zis: „mi-a spus mama să nu cumva să-l schimbăm pe Marius Budăi”.
Până aici s-a ajuns în momentul în care Marius Budăi a anunțat că trebuie mărite pensiile prima oară. Nu pot decât să mă bucur că între timp și PNL-iștilor le curge prin vene sânge PSD-ist.
Și da, pensiile trebuie să se mărească. La fel, trebuie să se mărească și salariul minim pe economie. Dar aceste lucruri nu se fac prin presă, nu se fac când ne convine sau când vrem să ocupăm spațiul public. Aceste lucruri se fac în cadru organizat, în coaliție”, a zis Marcel Ciolacu.
Potrivit liderului PSD, din noiembrie 2019 şi până în noiembrie 2021, datoria publică a crescut cu 139 miliarde de lei, aproape 2% din BIP-ul României, de la 36,9% din PIB, la 49%, „mai exact, de la 364,9 miliarde la 557,8 miliarde lei: 139 miliarde de lei”.
„La deficit: mai grav. PSD a lăsat finanţele ţării la un deficit bugetar de 2,8% în octombrie 2019. Experţii Cîţu şi Vâlceanu care au fost la finanţe au urcat în 2020 deficitul la o cifră astronomică, de aproape 10% din PIB. Suntem singura ţară europeană care are un acord cu Comisia Europeană pentru a reveni la deficitul de 3%, cu toate că toate ţările europene au depăşit deficitul de 3%. (...) Cred că mai ţineţi minte achiziţiile din pandemie şi aşteptăm şi acum de la DNA să aflăm adevărul”, a afirmat Ciolacu.
Potrivit lui Ciolacu, aceşti bani nu se regăsesc nici în şcoli, nici în grădiniţe, nici în autostrăzi, nici în agricultură, „ci în buzunarele unor şmecheri”.
„Mai mult, această sarabandă de cheltuieli a continuat şi în 2021. Când PSD a preluat finanţele ţării, deficitul era de deja 4,7%. Stau şi mă întreb cât tupeu poţi să ai să vii să acuzi ministrul Finanţelor şi PSD de ce se împrumută scump şi de ce facem împrumuturi. Cred că lucrurile trebuie spuse foarte clar şi să vedem exact a cui este vina. Vina este a lor”, a mai spus preşedintele PSD.
O majorare a pensiilor cu rata inflaţiei ar însemna un plus de 5,1 - 5,2%, pentru că trebuie să ne raportăm la inflaţia din 2021, conform prevederilor legale, şi ar fi prea puţin, de aceea propunerea noastră este de o creştere cu minimum 10%, de la 1 ianuarie, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi.
El a subliniat că autorităţile luptă pentru creşterea puterii de cumpărare, fiind o diferenţă „foarte, foarte mare" între a apăra o putere de cumpărare şi a o majora.
De asemenea, ministrul a precizat că principalul target al instituţiei pe care o conduce este crearea de locuri de muncă şi că cei care sunt apţi de muncă trebuie calificaţi şi orientaţi în carieră, astfel încât să aibă o meserie şi să poată lucra.
„Nu cred într-o familie care se bazează doar pe alocaţiile copiilor", a punctat Budăi.
Referindu-se la modificările privind impozitarea contractelor pentru angajaţii part-time, Budăi a spus că pot fi anumite nemulţumiri, dar că este nevoie de o relaţie corectă angajator-angajat. Totodată, ministrul a menţionat că numărul contractelor full-time a crescut, în prezent fiind cu 43.000 de contracte în plus, la care se adaugă cele peste 150.000 transformate în normă întreagă.
„Pregătim proiectul de buget. Până la proiectul de buget vreau să vă informez că la prima rectificare am solicitat o sumă consistentă de bani, am şi primit-o, pentru a acoperi tot ce înseamnă plăţile din domeniul social, dar mai ales, şi revin, s-ar putea să vă pară că insist prea mult, dar apărarea locurilor de muncă este o măsură extrem de importantă. Am primit o sumă de bani şi de la buget, pe lângă ce am realizat în noi prin atragerea celor 57.000.000 de euro, astfel încât plata convenţiilor de acum, care se află în execuţie, plus încheierea de alte convenţii, să continue fără niciun fel de sincopă. Vă înţeleg curiozitatea, înţeleg curiozitatea tuturor cetăţenilor. În momentul când vom prezenta bugetul, vom prezenta şi procentul de creştere a pensiilor. Cert este că vor creşte cu cel puţin 10% şi că vor creşte de la 1 ianuarie”, a zis Budăi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu