Ciolacu: O singură rugăminte a avut preşedintele Zelenski

Foto Gov.ro
Foto Gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că proiectul legii pensiilor speciale adoptat de Senat conţine amendamente 'corecte, legitime şi de bun simţ', care nu ar mai trebui să ridice probleme din punct de vedere al constituţionalităţii. 

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul legii pensiilor speciale, cu amendamente venite de la Guvern pentru punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale. 'Urmează săptămâna viitoare să fie trecute prin Camera Deputaţilor. Am şi avut discuţia cu domnul preşedinte Simonis, ca şi urgenţă legislativă. Este posibil să fie din nou atacată. (...)

Trăim în democraţie şi într-un stat de drept. Din punctul meu de vedere, în acest moment, nu ar trebui să mai existe nicio problemă. Toate modificările sunt unele corecte, legitime şi de bun simţ', a susţinut Ciolacu, în cadrul unei declaraţii acordate presei.

El a estimat că legea pensiilor generale va trece prin Parlament până la sfârşitul anului.

'Urmează legea pensiilor generale. Avem primele simulări făcute cu Banca Mondială şi adaptări după discuţiile tehnice. E un întreg proces şi un întreg angrenaj care lucrează. Şi vom conveni asupra primei forme a primului pachet pe care îl înaintăm Comisiei (Europene), fiindcă dorim, normal, să îndeplinim şi jalonul din cererea de plată numărul 4. (...) Eu cred că, până la sfârşitul anului, cu un pic de aplicare, mai ales că închidem un capitol, cel cu pensiile speciale, vom reuşi să trecem prin Parlament', a transmis prim-ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel