Președintele PSD Marcel Ciolacu crede că actuala coaliţie de guvernare va funcţiona până în 2024 şi că are un viitor şi după 2024.
Marea coaliţie de guvernare din România va rezista cel puţin până la alegerile generale din 2024, în ciuda unor divergenţe de politică, şi se va folosi de majoritatea sa parlamentară pentru a implementa reforme pe termen lung, a declarat miercuri preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, într-un interviu pentru Reuters, citat de Agerpres.
Agenţia britanică de presă comentează că guvernul aflat în funcţie de trei luni controlează aproximativ 70% din mandatele din parlament, dar social-democraţii şi liberalii, foşti rivali, au dezacorduri privind măsurile fiscale şi creşterea salariilor şi a pensiilor, precum şi în legătură cu amploarea măsurilor de sprijin în cazul facturilor crescute la energie.
Pieţele, agenţiile de rating şi observatorii internaţionali au exprimat îndoieli că actuala coaliţie va rezista mult timp, temându-se că seria de schimbări rapide la guvernare din ultimii ani va continua. Reuters reaminteşte că România a avut 10 prim-miniştri în ultimii 10 ani.
În interviul pentru agenţia britanică de presă, Ciolacu a spus că majoritatea considerabilă de care dispune coaliţia va ajuta la depăşirea crizelor suprapuse din sănătate, energie şi economie.
"Când ai o astfel de majoritate, trebuie să ţinteşti de asemenea să faci lucruri îndrăzneţe", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor în interviu. "Cred că această coaliţie de guvernare va funcţiona până în 2024 şi mai cred că are un viitor şi după 2024 cu aceeaşi structură", a adăugat el.
"Nu poţi face lucruri în doar trei ani. România trebuie să revină la stabilitatea politică", a declarat liderul PSD.
Ciolacu a mai spus că guvernul va prelungi schema de ajutor în energie prin plafonarea preţurilor şi prin subvenţiile pentru gospodării şi companiile mici după expirarea ei în martie, respingând o propunere anterioară de reducere a TVA la preţurile la electricitate începând din aprilie.
"Dacă preţurile rămân plafonate, de ce să scazi TVA?", a afirmat el.
Ciolacu a mai declarat că România trebuie să investească în noi surse de producţie de energie şi să devină independentă energetică în trei ani. El a precizat de asemenea că parlamentul va aproba modificări la taxa privind exploatările offshore care a îngreunat proiectele de gaze din Marea Neagră.
Reuters reaminteşte că această taxă este ultima în vigoare dintr-o serie de restricţii asupra sectorului energetic introduse de social-democraţi într-un precedent guvern din 2018.
Ciolacu s-a mai declarat "ferm convins că vom găsi soluţia corectă (...) pentru statul român, din perspectiva fiscalităţii, şi pentru investitori pentru a realiza aceste proiecte, menţionând că aceasta este o prioritate a actualei sesiuni parlamentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu