Ciolacu: Vizăm să aducem din nou atractivitatea pentru categoriile ocupaţionale de la MAI, ANP şi MApN

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că discuţiile purtate, marţi, cu sindicaliştii din poliţie şi cu conducerea MAI au avut în vedere stabilirea unor principii în vederea adoptării unor măsuri care au ca scop readucerea atractivităţii pentru categoriile ocupaţionale care se regăsesc în cadrul MAI, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi MApN, având în vedere deficitul de personal din aceste sectoare.

'În decursul celor 30 de ani de democraţie, între civili şi militari, să spunem aşa, multe dintre drepturi s-au uniformizat. Şi atunci avem un deficit de personal în zona Ministerului Apărării, Ministerului de Interne. Şi e normal ca Guvernul să se preocupe ca aceste meserii să devină din nou atractive, nu numai prin ceea ce fac, dar şi prin beneficiile pe care le au concret. Şi toată discuţia pe care am avut-o cu sindicatele, dar şi cu conducerea ministerului de Interne, cu domnul ministru, a avut la bază acest principiu. Şi de aici vom vedea măsurile pe care le vom lua împreună, care vor viza şi ANP-ul şi Ministerul Apărării, astfel încât să aducem din nou atractivitatea pentru aceste ocupaţii ', a declarat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că în cadrul întâlnirii şi-a manifestat disponibilitatea, în continuare, la dialog. În context, premierul a subliniat că MAI are alocat la investiţii de trei ori mai multe fonduri faţă de anul trecut.

'În acest an are la investiţii de trei ori mai mult faţă de anul trecut. Deci, lucrurile trebuie să meargă în paralel, trebuie să fie o coerenţă. Nu putem, tot bugetul Ministerului de Interne, 93% cum era acum câţiva ani, să fie direcţionat către pensii şi salarii. Trebuie creat un echilibru între investiţii, între infrastructura în interiorul ministerului de Interne, pentru că provocările sunt cu totul altele. Ştim şi noi, lumea se schimbă, suntem într-o dinamică, a vorbit foarte mult domnul ministru de Interne despre digitalizarea din interior. Şi, nu în ultimul rând, am convenit despre nişte principii în ceea ce priveşte reforma ', a declarat Ciolacu.

El a explicat că meseriile respective şi-au pierdut atractivitatea, întrucât anumite drepturi se regăsesc şi la alte categorii ocupaţionale.

'A fost o discuţie de principiu, o îngrijorare în ceea ce priveşte categoria ocupaţională. E, repet, pentru prima oară când vorbim de investiţii majore în interiorul MAI, şi mă bucur că domnul ministru la construcţia bugetului s-a preocupat foarte mult de acest aspect', a declarat Ciolacu.

El şi-a exprimat convingerea că s-a intrat într-o logică de discuţii, întrebat ce s-a stabilit având în vedere că poliţiştii au ameninţat cu proteste de stradă. Premierul a punctat că are disponibilitatea de a sta cu 'toată lumea' de vorbă, întrebat despre protestele din stradă ale transportatorilor şi fermierilor, subliniind că s-a reuşit păstrarea echilibrului macroeconomic.

'Am anunţat public că am toată disponibilitatea de a sta cu toată lumea de vorbă. Ce am reuşit eu, împreună cu colegii mei, fiindcă niciodată nu poţi să faci ceva singur, împreună cu ministrul de Finanţe, am reuşit un echilibru macroeconomic al României. Foarte important în contextul pe care-l vedem cu toţii, în contextul în care aproape, cred că 14 state din 27 ale Uniunii Europene, au intrat pe deficit excesiv. Cu adevărat, în niciunul nu i-a dus capul să-l ducă la 9,2, cum a dus capul pe unul în România. Şi de aceea şi provocările noastre sunt mai mari, dar în acest context cel mai important lucru este dialogul ', a declarat Ciolacu.

Şeful Executivului a punctat, referitor la protestele fermierilor şi transportatorilor, că aceste sunt 'nişte nemulţumiri acumulate' şi rezultatul unei lipse de dialog, întrebat dacă aceste manifestări sunt politice.

'Eu cred că sunt nişte nemulţumiri acumulate, o lipsă de dialog mai aplicată, fiindcă dacă vă uitaţi la revendicări, nu sunt nişte lucruri spectaculoase. Sunt lucruri care s-au strâns în timp şi au... Adevărat, nu mai sunt câştigurile care au fost de acum doi ani. Au fost cumpărate inputurile scump, marfa, producţia agricolă s-a vândut mai ieftin. Investiţiile pe care mi le doresc eu, mai ales în zona de procesare a produselor alimentare, va dura până când ele se declanşează', a afirmat Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel