Cioloș îi cere explicații lui Cadariu: Să spună exact, public

Premierul Dacian Cioloş a declarat marţi că nu crede că fostul ministru al Sănătăţii l-ar fi acuzat că apără grupuri de interese, dar a precizat că, în cazul în care Patriciu Achimaş-Cadariu ar fi susţinut acest lucru, ar trebui să spună exact, public, care sunt aceste grupuri.

"Eu n-am auzit, că nu stau la televizor să văd ce spune domnul Cadariu. Eu îl cunosc foarte bine şi ştiu, am încredere în ceea ce spune că ceea ce spune o face argumentat şi, dacă aici are elemente precise, sunt autorităţi publice care au responsabilităţi în acest domeniu, care pot fi informate legat de acest lucru. Nu cred că a spus un moment domnul Cadariu că eu, personal, apăr anumite grupuri de interese. Dacă a spus acest lucru, să spună exact public care sunt aceste grupuri de interese. Dânsul ştie foarte bine care a fost obiectivul nostru la inserarea acestui Guvern pe domeniul sănătăţii, că de asta i-am propus această funcţie şi ştie foarte bine şi ce-mi propun pe viitor", a explicat Dacian Cioloş, răspunzând unei întrebări, la Parlament, după ce a participat la votul pachetului de legi privind achiziţiile publice, potrivit Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel