Miniștrii Cabinetului Cioloș au semnat o declarație de integritate pe care au înmânat-o premierului. Dacian Cioloș a precizat că nu le-a impus acest lucru, ci le-a recomandat, pentru că este important să dea un semnal că anumite criterii de integritate trebuie să fie respectate.
"Această declarație de integritate pe proprie răspundere, da, a fost semnată de miniștrii, nu le-am impus-o eu, ci le-am recomandat. Sunt niște criterii de integritate care au fost sintetizate de mai multe organizații neguvernamentale din România care de mulți ani de zile lucrează pe aceste domenii ", a spus Cioloș, la Radio România.
Miniștrii au semnat declarații în care susțin că nu sunt implicați în fapte de corupție, nu au probleme de integritate, nu au colaborat cu Securitatea, nu au făcut și nu fac parte din structura serviciilor secrete.
[citeste si]
Unele organizații ale societății civile au anunțat că vor monitoriza situația și vor face sesizări penale, dacă se vor descoperi informații privind falsul în declarații al miniștrilor.
”E important să dăm un semnal”
”De ce le-am sugerat să le semneze? Mi se pare că este important ca oamenii să-și asume aceste criterii, în măsura în care ei le îndeplinesc și, pe de altă parte, cred că este important să dăm și semnalul, încă de la vârf, de la nivelul Guvernului, că vom cere, că anumite criterii de integritate vor fi respectate de toată lumea", a spus Cioloș, la Radio România.
”Schimbarea trebuie să meargă până la bază”
"Nu trebuie numai să lăsăm binele să câștige, ci să ajutăm să se întâmple. Este important ca energia voinței schimbării să se transforme din energie de protest în energie de construcție. E important și protestul. Pe de altă parte, este important să înțelegem că este un proces colectiv schimbarea asta, nu este suficient să aibă loc schimbarea la vârf, dacă nu ne schimbăm la bază. Degeaba ne plângem de un Parlament, noi l-am ales și oamenii de acolo pe bună dreptate spun: eu reprezint niște oameni în teritoriu care m-au ales, care au dat un vot pentru mine. Când o parte din societate vrea schimbare, nu este suficient, dacă nu ne mobilizăm și fiecare să-și facă treaba acolo unde este", a mai precizat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu