Dacian Cioloș a transmis un mesaj, după ce Florin Cîțu a demis secretarii de stat ai USR PLUS.
În această seară, premierul Florin Cîțu a demis toți secretarii și subsecretarii de stat numiți în funcție de USR PLUS. Dacian Ciolos, unul dintre liderii partidului plecat din Guvernul Cîțu, le-a transmis un mesaj colegilor demiși de prim-ministru:
„Aș vrea să le transmit câteva gânduri colegilor din administrație care au fost sau vor fi demiși de premierul Cîțu în aceste ore.
Am trăit și eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe care l-am condus, frustrarea și sentimentele care vă apasă acum pe voi. Nu e simplu, știu ce ați făcut în aceste luni, cu ce dedicare și speranțe v-ați început mandatele și de ce greutăți v-ați lovit. Știu și că nu v-a fost simplu să renunțați la alte angajamente pentru a intra într-o administrație care se opune reformelor și stilului nostru de lucru.
Nu ați făcut nimic greșit! Dimpotrivă, sunteți victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcție pe care o ocupă și cu voturile noastre și cu care de ceva vreme nu se mai poate lucra în interesul cetățenilor.
Credința mea este că nu peste mult timp el va fi cel care va lua o pauză de guvernare și voi veți face ce ați început cu profesionalism.
Vă mulțumesc și sper să vă revăd la lucru cât mai repede în aceeași coaliție, dar cu un alt premier.“, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.
Ludovic Orban susține că în scurt timp ar putea să aducă la masa discuţiilor toate formaţiunile din coaliţie. „Dacă câştig Congresul PNL, refac Coaliţia în maximum 48 de ore.”, a declarat Ludovic Orban la B1 TV.
Președintele PNL a spus și că refacerea coaliției depinde retragerea actualului premier, adică de retragerea lui Florin Cîțu. „Asta e soluţia, din moment ce USR PLUS nu-l mai vrea.”, a susținut Orban.
În cadrul aceleași emisiuni, Ludovic Orban a fost întrebat și ce va face dacă va pierde lupta la șefia PNL. Orban a exclus această posibilitate, spunând că este convins de faptul că va câștiga. Întrebat dacă îşi doreşte căderea guvernului condus de Florin Cîţu, Orban a spus: ”Eu îmi doresc soluţionarea cât mai rapidă a crizei”. Orban, a afirmat, de asemenea, că este rolul Parlamentului să învestească un guvern, iar blocarea unei moţiuni de cenzură este neconstituţională (citește mai mult AICI).
Deputatul USR PLUS Iulian Bulai a transmis un mesaj, după ce secretarii de stat USR PLUS au fost demiși de premierul României:
„Secretarii de stat USRPLUS vor fi demiși în această seară. Pentru ca pactul PSD - Florin Cîţu să meargă mai departe.
Luăm act și mergem înainte spre moțiunea de cenzură. Disperarea premierului naștere monștri.
Cîțu arde toate punțile cu USRPLUS (...)” (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News