Dacă ții la siluetă, trebuie să știi să alegi atent mâncarea pe care o consumi. Așadar, ciorbă sau supă? Ce spune medicul nutriționist Mihaela Bilic.
"Ciorbă sau supă-cremă? Cum se face frig afară, cum ne vine pofta de o ciorbă/supă caldă. Supa de pui cu tăiței de casă sau cu găluște este un adevărat medicament. Iar pentru gurmanzi și pofticioși sugerez o ciorbă de fasole cu afumătură sau un borș de perișoare dres cu smântână… greu de rezistat!
Ce relație este între ciorbă și siluetă? Una foarte bună, având în vedere că ciorba/supa ne umple stomacul cu apă. Umflă burta, dar nu îngrașă! Există diferențe între ciorbă și supă? Haideți să analizăm.
Ciorba este un amestec de legume, făinoase și carne diluat în multă apă. Dacă e acrită, se numește ciorb. Dacă e dulce, îi spunem supă. Ingredientele sunt vizibile, zeama este clară, iar grăsimea nu poate fi ascunsă, se ridică la suprafață. Uleiul nu se poate amesteca cu apa, ciorba poate fi degresată foarte ușor, fie când e caldă fie după ce s-a răcit.
Nu e periculos să punem în ciorbă cartofi, paste făinoase sau orez, cantitatea nu depășește 2 linguri/ porție și silueta nu este în pericol. Nici dacă e vorba de ciorbă dreasă cu smântână nu e grav - o lingură de smântână are mai puține calorii decât o lingură de ulei.
Supa-cremă este în principiu o ciorbă de legume/leguminoase băgată la blender. Poate să conțină și carne, însă consistența ei cremoasă este dată de cartofi/rădăcinoase. Ca să fie mai groasă și pentru un plus de gust, unele rețete conțin făină, unt și/sau smântână…ori asta poate să fie o capcană pentru siluetă. Din păcate, făina încorporează grăsimea și nu o mai putem vedea. Supa cremă nu poate fi degresată. Pentru mai multă siguranță, ar fi bine să o gătiți chiar voi sau să fie făcută de un bucătar de încredere.
Una peste alta, variantele se compensează: ciorba conține un pic de carne grasă, în schimb supa cremă are mai mult cartof sau smântână. Ca și valoare energetică, socotiți 150 cal pentru un castron de ciorbă/supă, echivalent cu o jumătate de porție de felul doi. Și culmea e că ține stomacul plin de două ori mai mult timp. Ciorba este prietena siluetei și poate fi consumată ca fel unic la masa de prânz sau la cină… dietetică, echilibrată și foarte românească", a scris Mihaela Bilic pe Facebook.
Citește și:
Ce să alegi când ții dietă: ricotta sau mozarella? Bilic: Este perfectă pentru cei aflați la cură de slăbire
"Ricotta e urdă, mozarella e cașcavalExistă două sortimente de brânză pe care le-am adoptat de la italieni și le-am inclus în tradițiile culinare românești. Pentru că sunt nesărate și pline de zer, avem impresia că e vorba de brânză proaspătă, cu puțină grăsime și puține calorii. În realitate mozarella nu e un caș dulce, ci un cașcaval. Se obține prin fierbere și frământare, se modelează în formă rotundă și apoi se ține la saramură. Un “ou” de mozarella are aprox 300 cal și 25% grăsime - mai mult decât brânza telemea! Puneți lângă ea o felie de pâine și o roșie și masa e gata.
Cu ricotta e altă poveste, seamănă cu urda românească, se obține din coagularea zerului de lapte. Este cea mai dietetică brânză, perfectă pentru sportivi sau cei aflați la cură de slăbire În principiu ar trebui să conțină doar proteine și minerale, fără nici un strop de grăsime. Doar că italienii au “îmbunătățit” rețeta și au adaugat 12% smântână.
Așa se explică de ce ricotta este cremoasă și dulce, iar urda noastră este înecăcioasă și sfărâmicioasă. Față de mozarella, în ricotta avem la jumătate și conținutul de grăsime și pe cel de proteine și numărul de calorii. Mozarella merge de minune cu pizza și salate, în schimb ricotta este ideală pentru paste. Nu depășiți 100g/ porție dacă țineți la siluetă", a scris Mihaela Bilic pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News