Fotbalistul echipei CFR Cluj, Ciprian Deac, s-a declarat optimist în ceea ce priveşte şansele formaţiei sale de a se califica în grupele Ligii Campionilor chiar dacă a pierdut prima manşă a play-off-ului, pe teren propriu, în faţa formaţiei Slavia Praga, scor 0-1.
"Suntem supăraţi, e normal să fii aşa când pierzi. Dar nimic nu este pierdut, am arătat că putem reveni în orice condiţii, suntem o echipă care ştim să revenim. Astăzi s-a jucat prima repriză, a doua repriză se va juca la Praga. E clar că am făcut o prima repriză slabă azi. Nu am fost agresivi, ei au fost primii la minge, au alergat mai mult, au stat mai mult în jumătatea noastră, în a doua repriză am echilibrat, am pus presiune pe ei, am avut ocazii, am avut acel penalty, dar ăsta este fotbalul. Am încercat să facem un pressing sus, să încercăm să marcăm, dar, după cum aţi văzut, Slavia este o echipă puternică, cu jucători buni, o echipă care aleargă foarte mult, care stă bine în teren şi cred că nu întâmplător au ajuns anul trecut atât de departe în Europa League. Eu cred că nu este nimic pierdut şi vom încerca la meciul retur să dăm tot şi să ne calificăm", a declarat Deac la Digi Sport.
CFR Cluj a fost învinsă de formaţia cehă Slavia Praga cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seara, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, în prima prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal.
Slavia, cu internaţionalul român Nicolae Stanciu integralist şi cu Alexandru Băluţă pe banca de rezerve, a câştigat prin golul marcat de Lukas Masopust (28). CFR putea obţine mai mult, dar a avut o bară şi a ratat un penalty prin Billel Omrani (79).
Manşa secundă dintre Slavia şi CFR va avea loc pe 28 august, la Praga. Câştigătoarea va evolua în grupele Champions League, iar învinsa în grupele Europa League.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu