Ciprian Șerban, vicepreședintele Camerei Deputaților, se implică în reducerea numărului de accidente rutiere

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)

Raportat la siguranța rutieră, în Uniunea Europeană, România se află pe ultimul loc al clasamentului, cu cel mai mare număr de persoane decedate în accidente rutiere raportate la 1 milion de locuitori. Ce spune Ciprian Șerban, vicepreședintele Camerei Deputaților.

Pe de altă parte, în contextul în care, la nivel mondial, numărul persoanelor decedate în accidente rutiere continuă să crească, UE şi-a reafirmat obiectivul ambiţios pe termen lung, acela de a se apropia de zero decese până în 2050 – Vision Zero. România, în calitatea sa de stat membru, s-a alăturat acestui proiect european, iar deputatul de Neamț Ciprian Șerban, vicepreședinte al Camerei Deputaților și președinte al Subcomisiei pentru siguranţă rutieră din cadrul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură demarează primele acțiuni.

În perioada 21 - 22 iunie, Subcomisia pentru siguranţă rutieră organizează conferinţa internaţională „Comportamentul uman în siguranţa rutieră 2022” la care sunt așteptați factori de decizie europeni şi naţionali, miniştri, deputaţi europeni şi naţionali, reprezentanţi ai instituţiilor europene şi naţionale, reprezentanţi ai mediului privat şi ai mediului academic. 

Scopul Conferinței internaționale este acela de a aduce la aceeași masă factori de decizie pentru identificarea de idei și soluții care, prin dezvoltarea și implementarea lor, să genereze schimbări comportamentale și de mentalitate care au ca finalitate reducerea numărului de accidente rutiere și salvarea de vieți omenești. Lucrările Conferinței internaţionale „Comportamentul uman în siguranţa rutieră 2022” vor continua cu organizarea unor mese rotunde pe tot parcursul lunii noiembrie, sub forma unui forum internațional strategic, în timpul căruia fiecare panel din cadrul conferinței, va fi  dezbătut într-o manieră detaliată, în scopul identificării resurselor necesare implementării soluțiilor viabile. 

”Reducerea numărului de accidente rutiere depinde de noi. Dezvoltarea unui cod de conduită și schimbarea comportamentului colectiv reprezintă măsuri necesare și urgente în vederea asigurării unui spațiu rutier cât mai sigur pentru toți participanții la trafic”, a scris deputatul Ciprian Șerban pe pagina sa de Facebook.

Lucrările conferinței internaționale "Comportamentul uman în siguranţa rutieră 2022” vor fi transmise live pe canalele de comunicare ale Camerei Deputaților – Facebook, Youtube, Instagram și pe canalul media al Camerei, www.cdep.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel