Circa 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume: Florentina și Florin

Foto: Ioan Radu Gava
Foto: Ioan Radu Gava

Aproximativ 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica, duminică, în ziua de Florii. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanei, este vorba despre 610.693 de bărbaţi şi peste 1.790.000 de femei. 

Cel mai întâlnit prenume masculin este Florin - 344.496 de persoane, urmat de Viorel - 134.653. Mai sunt întâlnite următoarele prenume masculine: Bujor - 1.301 Crin - 223 Crinu - 770 Florentin - 26.238 Florian - 51.850 Floricel - 864 Floricică/Floricica - 3 Florică/Florica - 2.602 Florinel - 13.895 Ghiocel - 1.131 Iasmin - 839 Iris - 54 Lilian - 3.225 Malin/Mălin - 495 Micsunel/Micşunel - 93 Mugur - 987 Mugurel - 8.788 Mărgărit - 583 Narcis - 15.650 Trandafir - 1.952 Zambilica/Zambilică - 1.

La femei, cel mai întâlnit prenume este Florentina - 134.544 de persoane, urmat de Viorica - 129.581. Se mai sărbătoresc duminică şi doamnele care poartă prenumele de: Anemona - 1.090 persoane Angela - 57.721 Angelica - 28.179 Brânduşa/Brandusa - 1.150 Brînduşa/Brindusa - 5.143 Camelia - 73.985 Crina - 21.211 Crinela - 862 Crinuta/Crinuţa - 1.001 Crizantema - 295 Crăiţa - 304 Dalia - 4.001 Daria - 60.045 Delia - 40.890 Floarea - 60.027 Flora - 733 Florea - 45 Floriana - 4.911 Florica - 80.819 Floricela - 4 Floricica - 1.615 Florina - 83.148.

Florinela - 3.111 Garofiţa/Garofita - 2.918 Gentiana/Genţiana - 451 Gherghina - 15.516 Hortensia - 714 Iasmina - 13.908 Iris - 8.698 Liliana - 100.265 Lăcrămioara/Lacramioara - 31.112 Malina/Mălina - 5.490 Margareta - 40.270 Micşunica/Micsunica - 557 Mărgărit - 2 Narcisa - 16.542 Ortansa - 2.299 Ortensia - 295 Panseluţa/Panseluta - 437 Romaniţa/Romanita - 515 Rosa - 590 Roza - 3.566 Steluta/Steluţa - 15.994 Trandafira - 1.444 Veronica - 64.609 Violeta - 57.987 Viorela - 3.108 Zambila - 234 Zambilica - 40.

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile. 

Patriarhia Română: Sâmbătă - pelerinaj de Florii în Bucureşti

Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor vor organiza, sâmbătă, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, Pelerinajul de Florii, la care vor participa ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi mireni din Capitală şi din judeţul Ilfov.

Potrivit unui comunicat comunicat transmis marţi AGERPRES, pelerinajul va începe de la Mănăstirea Radu Vodă, la ora 16,15, şi se va desfăşura pe următorul traseu: bulevardul Mărăşeşti - bulevardul Dimitrie Cantemir - strada Bibescu Vodă - strada Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou) - strada Principatele Unite - strada Ienăchiţă Văcărescu - strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la Biserica Sfânta Ecaterina) - strada Bibescu Vodă - Colina Bucuriei şi se va încheia la Catedrala Patriarhală, în jurul orei 17,45, unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

La Mănăstirea Radu Vodă va avea loc sfinţirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioşilor prezenţi.

Conform comunicatului citat, la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou procesiunea va fi întâmpinată de preoţii şi credincioşii de la această biserică; la Biserica Sfânta Ecaterina - de preoţii profesori şi studenţii de la Facultatea de Teologie "Justinian Patriarhul" din Bucureşti; la Catedrala Patriarhală - de Patriarhul BOR, care va sfinţi icoana praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor şi va adresa un cuvânt de învăţătură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel