Circa 350 de români sunt blocați în Fâșia Gaza. MAE: Discutăm cu ei în timp real

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Purtătorul de cuvânt al MAE a făcut declarații cu privire situația românilor din Fâșia Gaza.

Alegeri prezidentiale 2024

„Până în acest moment, nu au existat evoluții substanțiale în ceea ce privește situația cetățenilor români, cei aproximativ 200 de cetățeni români, care ne-au solicitat sprijin în vederea evacuării din Fâșia Gaza. Au existat mai multe informații cu privire la posibilitatea deschiderii unui punct de frontieră, acest lucru nu s-a realizat. În continuare aceștia sunt în contact cu colegii mei de la oficiul consular din Ramallah, discutăm cu ei în timp real, nu avem semnalate probleme deosebite. Colegii din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare din Israel dar și din statele vecine sunt pregătiți să acorde sprijin în cazul în care există o fereastră de oportunitate astfel încât aceștia să poată fi evacuați în condiții de siguranță” a declarat Radu Filip, purtătorul de cuvânt al MAE, pentru B1 TV.

Sunt mai mulți români sunt blocați în Fâșia Gaza decât cei care au cerut ajutor

Noi avem în atenție aproximativ 350 de cetățeni români (n.r. din Fâșia Gaza). Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor care călătoresc în diverse state, cu atât mai mult celor care călătoresc în state sau în zone cu cu risc ridicat de securitate, să își notifice prezența la Misiunea Diplomatică, să ne dea datele de contact, să ne spună unde și în ce zone doresc să călătorească, astfel încât în eventualitatea unei situații  de criză cum este aceasta să putem să îi coordonăm, să ținem legătura cu ei astfel încât să poată ieși din situația criză” a mai spus purtătorul de cuvânt.

America își evacuează cetățenii pe mare, există posibilitatea aceasta și în cazul românilor?

„Dacă vorbim despre Israel, de la atacurile din 6-7 octombrie și până în prezent, mulțumită curselor aeriene suplimentare efectuate atât de compania națională dar și de alte companii, am reușit să sprijinim revenirea în țară a peste 2200 de cetățeni români din Israel. În acest moment nu există solicitări în vederea revenirii acasă care să nu poată fi gestionate prin intermediul curselor de linie obișnuite” a conchis Radu Filip.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel