Circulația trenurilor. CFR, precizări de ultimă oră

tren zapada
tren zapada

Circulaţia feroviară pe magistrala Bucureşti - Constanţa se face cu plug antemergător, din cauza ninsorii viscolite şi a formării sulurilor de zăpadă, informează, vineri, CFR SA. 

Alegeri prezidentiale 2024

În acest sens, trenul IR 12891 (Bucureşti - Constanţa) va circula cu plug antemergător din Lehliu spre Constanţa. 

Potrivit sursei citate, trenul IR 12890 care a plecat la ora 15:00 din Constanţa a lovit un sul de gheaţă la ieşirea din Palas, plugul locomotivei fiind avariat. Trenul a fost remorcat cu locomotivă de ajutor şi regarat înapoi în Gara Constanţa în jurul orei 16:40. 

"Cei aproximativ 400 de pasageri au primit ceai în Constanţa. Trenul IR 12890 (Constanţa - Bucureşti Nord) a fost reînscris în circulaţie la ora 17:30 cu plug antemergător din staţia Palas", precizează CFR SA. 

Începând cu ora 15:00, s-a asigurat legătura feroviară între Bucureşti şi Constanţa cu trenurile: IR 12890 Constanţa (plecare ora 15:00) - Bucureşti Nord şi IR 12891 Bucureşti Nord (plecare ora 15:25) - Constanţa, după ce, vineri dimineaţa, circulaţia trenurilor a fost oprită între cele două localităţi, din cauza ninsorilor şi a viscolului. 

Circulație în condiții de iarnă

Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar vineri la ora 16:30 erau anulate 79 de trenuri de călători din totalul de 1.774 de trenuri/zi. Pe regionalele de căi ferate Bucureşti, Craiova, Iaşi şi Constanţa ninge viscolit, iar vizibilitatea este sub 20-500 de metri. Stratul de zăpadă măsoară între 10 şi 50 de centimetri, sulurile de zăpadă formate sunt de 40 de centimetri, iar temperatura în şină a ajuns la minus 3 - minus 11 grade. 

Un număr de 795 de angajaţi ai CFR SA execută acţiuni de deszăpezire, iar 18 pluguri intervin la Videle, Lehliu - Săruleşti Fir 2, Urziceni, Piatra Olt, Roşiori Nord, Depourile Adjud, Buzău, Galaţi, Constanţa - Mangalia, Tulcea Oraş, Feteşti - Ciulniţa Fir II, Feteşti - Ţăndărei Fir I, Medgidia - Baia Dobrogei, Slobozia Veche - Andrăşeşti, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel