Traficul rutier în centrul staţiunii Sinaia este blocat până duminică, la ora 24.00, din cauza celui mai mare festival organizat de primăria locală, informează Mediafax. Principalul bulevard care traversează oraşul va fi închis întrucât în acest week-end la Sinaia se desfăşoară festivalul „Sinaia Forever“.
Din acest motiv toate autovehiculele fiind redirecţionate şoseaua de centură a oraşului. Restricţia de circulaţie va fi ridicată duminică la ora 24.00.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Sinaia, Mădălina Roşu, aproximativ 50.000 de turişti sunt aşteptaţi în acest week-end să participe la festivalul "Sinaia Forever“.
Conform aceleiaşi surse, în acest week-end la Sinaia toate locurile de cazare sunt ocupate.
În cadrul festivalului "Sinaia Forever" vor avea loc concerte, concursuri, spectacole de teatru şi demonstraţii sportive.
UPDATE:
Sâmbătă seara, circulația era aproape blocată. Cei care erau nevoiți să traverseze orașul aveau nevoie și de circa 30 de minute. Orașul era paralizat, în ciuda ploii care începuse să cadă după orele 21,30.
Despre locuri de parcare, nici vorbă. Mii de autoturisme erau parcate pe unde nici nu te gândeai. Dacă doreai să urci pe drumul de Cotă, ofițerii de poliție te îndrumau spre străzi cu circulația interzisă. Nu se mai respecta nicio regulă de circulație.
Și încă un amănunt: liniștea Mănăstirii Sinaia era practic tulburată de zgomotul concertelor care erau susținute în parcul stațiunii. Oare Primăria Sinaia, organizatoarea manifestației, nu a prevăzut și acest amănunt?
Ar fi interesat de aflat și opinia Bisericii Ortodoxe, în condițiile în care în interiorul bisericii, la slujba de seară, răsunau acordurile artiștilor care evoluau pe scena din parc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu