Circulație feroviară întreruptă, la Bacău. Trenul București Nord - Suceava a intrat într-o mașină, la trecerea la nivel/ Update: Șoferul a murit

FOTO cu rol ilustrativ: DC News
FOTO cu rol ilustrativ: DC News

În urma impactului dintre trenul IR 1655 București Nord - Suceava și autoturism, șoferul, în vârstă de 72 de ani, a murit. 

UPDATE 13.45: Șoferul mașinii care a fost acroșată de trenul IR 1655 București Nord - Suceava, la intrarea în Bacău, a murit în urma impactului, transmite IPJ Bacău

”Din primele verificări a reieșit faptul că un bărbat, de 72 ani, din comuna Mănăstirea Cașin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexei Tolstoi din municipiu, ar fi forțat trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere și a fost acroșat de trenul InterRegio nr. 1655 care circula pe direcția București Nord - Suceava. Din nefericire, în urma impactului bărbatul a decedat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agentul șef adjunct Gabriel Dumitrache, citat de Agerpres. Potrivit primelor informații, nicio persoană din tren nu a fost rănită.

Polițiștii au deschis un dosar penal cu privire la comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

Știre inițială

Circulația feroviară este temporar oprită la intrarea în stația Bacău, pe raza SRCF Iași, unde, în miercuri dimineață, trenul IR 1655 București Nord - Suceava a lovit un autoturism, informează CFR SA, într-un comunicat.

Potrivit sursei menționate, accidentul a avut loc, la ora 10:45, la trecerea la nivel prevăzută cu instalație de semnalizare automată cu semibariere (BAT) de la km 300+350.

”Din informațiile primite de la fața locului, în urma accidentului o persoană din autoturism a fost rănită. Menționăm faptul că, echipele de specialitate ale SRCF Iași și organele de cercetare abilitate s-au deplasat la locul accidentului”, se arată în comunicatul menționat.

Trenul IR 1655 staționează până la finalizarea cercetărilor desfășurate de către organele abilitate, la acest moment înregistrând întârzieri de peste o oră.

De asemenea, este afectată și circulația trenului IR 1752, care staționează în stația CF Bacău.

”Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigură că reluarea traficului feroviar, în urma accidentelor, este strict condiționată de finalizarea cercetărilor desfășurate de organele abilitate la fața locului”, au mai transmis reprezentanții companiei de infrastructură feroviară.

Ce spune Codul rutier

Conform art. 136 din Codul Rutier, ”la trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă și să se asigure că din partea stângă sau din partea dreaptă nu se apropie un vehicul feroviar”, în timp ce potrivit  art. 137 ”conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevăzută cu bariere sau semibariere, dacă acestea sunt ridicate și semnalele luminoase și sonore nu funcționează, iar semnalul cu lumina albă intermitentă cu cadența lentă este în funcțiune”.

De asemenea, potrivit art. 138, ”conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când: a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare; b) semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune; c) întâlnește indicatorul Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere, Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere sau Oprire”.

În plus, ”în cazul imobilizării unui vehicul pe calea ferată, conducătorul acestuia este obligat să scoată imediat pasagerii din vehicul și să elibereze platforma căii ferate, iar când nu este posibil, să semnalizeze prezența vehiculului cu orice mijloc adecvat”, respectiv ”îi este este interzis să treacă sau să ocolească porțile de gabarit instalate înaintea căilor ferate electrificate, dacă înălțimea sau încărcătura vehiculului atinge ori depășește partea superioară a porții”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel