Cireşele, lux pe tarabe. Un kilogram ajunge până la 150 de lei

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Cu siguranţă Nică ar da iarăşi iama în cireşele din pomul mătuşii Mărioara dacă ar vedea preţurile de azi din pieţe. În aşteptarea fructelor româneşti, la vânzare sunt scoase cireşe importate cu precădere din Grecia, la preţuri exorbitante.

Au apărut primele cireșe din acest sezon în piețe, însă fructele sunt aduse din Spania și Grecia. Cele românești vor fi pe tarabe abia la sfârșitul lunii mai. Ca în fiecare an, prețul unui kilogram de cireșe variază între 60 şi 200 de lei. În Piața Băneasa, cireșele se vând cu cel puțin 160 de lei kilogramul dacă sunt aduse din Grecia, iar dacă sunt cireșe din Spania, un kilogram costă nu mai puțin de 200 de lei.

Pentru că cererea este destul de mică, pentru a putea să îşi vândă marfa, comercianţii s-au gândit la oferte alternative. Vând cireşele şi la suta de grame sau la caserole, mai mici sau mai mari. Majoritatea românilor preferă să cumpere căpşuni mult mai ieftine şi aşteaptă ca luna iunie să vină cu o ofertă mai bogată pe piaţă şi cu preţuri pentru toate buzunarele.

Specialiştii din domeniul pomiculturii spun că în acest an producţia de cireşe ar putea fi ceva mai mică faţă de anul precedent, din pricina temperaturilor reci din ultima perioadă. „Cireşele care au apărut acum pe piaţă sunt din spaţii protejate, din import, mai mult ca sigur. Vorbim de soiuri timpurii. La noi momentan sigur se vor coace mai târziu, pentru că am avut parte de o primăvară destul de rece. Am fost afectaţi de acel îngheţ de la sfârşit de martie, început de aprilie. Coacerea ar putea să fie decalată cu cel puţin o săptămână. La staţiune avem cireşi cultivaţi pe 10 hectare de teren. Urmează să stabilim exact în ce procent ar putea fi afectată producţia din acest an”, a declarat, pentru Agerpres, Andrei Tabacu, inginer în cadrul Staţiunii de Cercetare Pomicolă Istriţa – Buzău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel