Datele unui raport întocmit de Cisco și dat publicității joi, indică faptul că, în România, volumul mesajelor de tip spam a scăzut cu 82% în 2011, comparativ cu anul 2010, iar procentajul global al celor care au provenit din ţara noastră a ajuns la 2,56%.
Nivelul mesajelor de tip spam a scăzut în România, în 2011, cu 82% comparativ cu anul precedent, relevă ediţia a cincea a Raportului Anual de Securitate Cisco, prezentat, joi, de către companie, în cadrul unei conferinţe de presă.
Din informațiile Raportului Anual de Securitate Cisco, volumul de spam, la nivel mondial, în perioada august 2010 - noiembrie 2011, s-a diminuat cu mai mult de jumătate, de la peste 379 miliarde de mesaje zilnic la aproximativ 124 miliarde de mesaje pe zi.
Potrivit Cisco Security Intelligence Operations /SIO/, profitul infracţionalităţii informatice obţinut în urma atacurilor tradiţionale cu mesaje de masă s-a micșorat de la un miliard de dolari la peste 500 milioane dolari în perioada iunie 2010 - iunie 2011.
Țările care, în 2011, s-a înregistrat cel mai mare volum de spam sunt India, pe primul loc, cu 13,9% din total, urmată de Vietnam, cu 8% şi Federaţia Rusă cu 7,8%.
Pentru perioada următoare, experţii Cisco estimează că atacurile în masă vor fi înlocuite cu atacuri țintă, ”hacktivismul” va înregistra în continuare creștere, iar atacurile asupra sistemelor de infrastructură critice, precum şi a sistemelor de control industrial se vor intensifica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News