"Cititorul de gânduri" al lui Obama, povestea celui mai tare job

Are doar 29 de ani și-l cheamă Jon Favreau. Primul contact al său cu cel mai "tare" job din lume a început când avea 23 de ani. Barack Obama își repeta un discurs înainte de Convenția Democrată Națională. Tânărul Jon Favreau a îndrăznit să-i facă o observație și să-i spună că nu folosește o topică corectă. Obama l-a privit cu o atitudine de tipul „Cine e şi băiatul asta?“, spune el. Robert Gibbs, reprezentantul staff-ului său de campanie l-a reţinut şi i l-a recomandat în 2005 lui Obama.

GQ scrie că, la început, Favreau făcea parte din biroul de presă al senatorului. Însă a apărut necesitatea ca cineva să scrie discursurile, iar el a fost cel promovat. A ajuns în punctul în care colegii i-au spus „Tipule, ce scrii tu acum va sta atârnat pe pereţii din sufrageriile americanilor!“. Și nu degeaba. El i-a "citit" fiecare gând al lui Barack Obama, încă din 2005, atunci când actualul președinte făcea parte din Senat. Favreau a lucrat la speech-urile din campania prezidenţială. El a fost reponsabilul sloganului „Yes, We Can!“.  În 2009 a devenit în mod oficial şeful echipei ce îi făureşte discursuri celui de-al 44-lea preşedinte.

Favs și Hillary Clinton din carton

Însă, nici cel mai tare job din lume nu este perfect. Favs a suportat consecinţele bucuriei şi jovialităţii lui Obama după ce a câștigat alegerile. A organizat o petrecere în casa în care a crescut, pentru a sărbători succesul. La eveniment a fost prezentă şi Hillary Clinton, însă doar sub forma unui afiş pe care tânărul l-a atins cu un zâmbet de câştigător tocmai în zona sânilor. Momentul a fost surprins, iar printre alte fotografii, el era surprins valsând cu silueta lui Hillary. A fost un moment de tensiune, rezolvat prin scuze și iertare.

În ce constă jobul lui Favs?

Cei doi, Favs și Obama, stau pe canapea, discută despre un subiect pe care Barack Obama îl va face cunoscut. Jon îl ascultă, reţine, structurează. Cu informaţiile proaspete, „cititorul minţii“ merge singur sau alături  de ceilalţi membri ai echipei într-o cafenea, unde petrece până la 16 ore pentru a da o formă potrivită cuvintelor. Aceasta va fi însă doar o prima versiune, deoarece preşedintele îşi va edita speech-ul până ajunge la o variantă convenabilă.  Atunci când nu pregătesc discursuri pe o canapea, dezbat meciurile de baschet. Cum amândoi sunt şi fani ai baseballului, New York Times povesteşte un incident amuzant de după meciul Boston Red Sox împotriva Chicago West Sox. Obama a intrat în biroul lui Favreau şi a făcut o glumă cu o mătură, ca şi cum echipa sa din Chicago ar fi „măturat“ adversarul. Scenă destul de comună care demonstrează relaţia umană.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel