Elena Cristian, redactor şef DC BUSINESS, vine cu o întrebare cheie după ce premierul Florin Cîţu a spus că peste 1% dintre români câştigă salarii nete de peste 3000 de euro pe lună.
"Premierul Cîţu a făcut astăzi o declarație cu care sunt de acord 100%. “Avem cele mai multe salarii mari în euro nete”, a spus șeful Guvernului.
N-am înțeles de ce a fost aspru criticat. A spus “avem”, nu “aveți”. Adică ei, cei care ne conduc să ne aburească. Altfel, cum putem interpreta declarația în contextul următoarelor cifre: 50.000 de angajaţi au salarii de și peste 3.000 euro/lună. 1.600.000 de angajați sunt plătiți cu salariul minim pe economie (sub 300 de euro net). Nu știe sau nu vrea sa știe?", a scris Elena Cristian pe Facebook.
"Este o estimare a Băncii Naţionale. Eu vă spun că am văzut ieri nişte cifre foarte interesante, cum mai mult de 1% dintre angajaţii din România au un salariu mai mare de 3.000 de euro net, cum creşte ponderea celor care au salarii mai mari de 1.000 de euro, ceea ce înseamnă că (...) ne mutăm spre direcţia pe care eu am vrut-o, într-un moment în care România nu mai este o ţară cu salarii mici, nu mai este o destinaţie pentru cei cu salarii mici... (...) România devine o destinaţie pentru investiţii cu valoare adăugată mare şi nu mai este o destinaţie pentru salarii mici", a susţinut Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.
El a precizat că a văzut în presă cifrele prezentate de BNR, subliniind că salariile sunt determinate de cerere şi de ofertă, nu de intervenţia Guvernului.
"O economie liberală este o economie care creează oportunităţi pentru toţi românii. Prin investiţii, creăm oportunităţi", a adăugat prim-ministrul.
Potrivit acestuia, oportunităţile sunt mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite, transmite Agerpres.
Premierul Florin Cîțu nu știe cât costă pâinea. Întrebat care este prețul unei franzele, premierul răspunde: „Nu pot să spun, nu mănânc pâine”.
„Știți cât este prețul la o franzelă, la un litru de ulei?”, a fost întrebat Florin Cîțu.
„Nu pot să spun, nu mănânc pâine. Încerc să nu mănânc pâine”, a zis premierul României.
„Îmi aduc aminte că, în 2018, rata inflației era de 5,4 la sută, iar veniturile erau mult mai mici decât sunt astăzi. Veniturile au crescut și anul acesta cu 7 la sută”, spusese, anterior, premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu