În opinia liderului PNL, Florin Cîțu, președinte al Senatului, e nevoie de o analiză a tot ceea ce înseamnă investiții „care vin din Rusia în România”.
„Se pare că strategia adoptată de Comisia Europeană și SUA este una în mai mulți pași. Eu cred că aceste sancțiuni nu vor avea efectul așteptat. Atât timp cât nu sunt sancțiuni care să taie sursele de finanțare din energie, petrol-gaze și decontări financiare va fi complicat, pentru că Rusia are rezerve de aproape 650 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă jumătate din PIB, adică foarte mari. Așa cum văd eu restricțiile, nu cred că Rusia va trebui să folosească acele rezerve să-și protejeze economia, pentru că are venituri din activități curente la nișlte prețutri foarte mari”, a spus, vineri, Florin Cîțu.
În ceea ce privește România, președintele PNL a spus că trebuie făcută analiză în detaliu. „Aici este vorba de Oficiul pentru Spălarea Banilor, de ANAF, pentru a vedea acționariate, unde se duc banii... Sunt câteva companii care au acționariat rusesc și care au primit ajutoare de stat. Sper că s-au dus doar pe salarii, nu spre veniturile acționarilor. Din punctul meu de vedere, este o opinie personală, trebuie o analiză a tot ceea ce înseamnă investiții care vin din Rusia în România”, a spus Florin Cîțu.
„Dacă acestea sunt sancțiunile date de UE și de SUA, eu cred că România are o datorie să-și protejeze interesele și poate să vină cu sancțiuni puțin mai dure”, a conchis președintele PNL, Florin Cîțu.
Potrivit unor surse DCNews, printre companiile vizate s-ar număra și ALRO Slatina, cu acţionariat rusesc și care a primit un ajutor substanțial de la stat de 300 milioane.
Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc marți, 1 martie, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni, a transmis Administrația Prezidențială.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la evoluțiile privind situația de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, implicațiile pentru România, măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiați/persoane strămutate pe teritoriul național, în contextul securitar internațional. În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu