Premierul Florin Cîţu acuză un fake news despre inflaţie.
"O zi bună să mai demontez un fake news. Astăzi distrug cu date fake news-ul apărut în aceste zile despre inflație. Astăzi România este pe locul șase în UE cu o rata a inflației de 2.7%.
Am arătat că avem cele mai bune măsuri pentru a avea creștere economică, cea mai rapidă revenire economică și am scos România din topul rușinii. Asta înseamnă guvenare pe principii liberale.
Acum pregătim măsurile pentru perioada post-pandemie și pentru a asigura cea mai bună perioadă din istorie din punct de vedere economic pentru toți românii. În guvernarea PSD România a avut cea mai mare rată a inflației din UE 3 ani la rand.
Mai clar, România a condus topul rușinii în UE 3 ani la rand când a fost guvernată de socialiști. Rata inflației în guvernarea PSD a ajuns la 5.4%. Nici până azi psd-istii nu și-au cerut scuze în fața românilor pentru o astfel de 'performanță'. Cine știe, poate astăzi este ziua în care își vor cere scuze", transmite premierul Florin Cîţu printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
Prim-ministrul Florin Cîţu a salutat faptul că România înregistrează pentru a doua oară consecutiv cea mai mare creştere economică trimestrială din Uniunea Europeană, menţionând că acest lucru înseamnă mai multe locuri de muncă pentru români, dar şi atractivitate pentru investitorii străini.
"Ieri am avut confirmarea că ceea ce facem de un an şi ceva la guvernare - guvernare liberală şi anul acesta guvernarea coaliţiei - facem bine. România, pentru a doua oară consecutiv, are cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, trimestrială; asta în timp ce în Uniunea Europeană sunt foarte multe ţări care au intrat iar în teritoriu negativ. Asta înseamnă pentru români mai multe locuri de muncă, înseamnă atractivitate pentru investitorii străini, înseamnă că avem o economie competitivă şi pregăteşte terenul pentru perioada următoare", a precizat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News