Premierul României, Florin Cîțu, a cerut ajutorul cultelor religioase în campania de vaccinare împotriva Covid-19 a țării noastre.
„Știți foarte bine, sunt două luni foarte importante pentru noi, lunile aprilie și mai. În aceste două luni vom avea 8,3 milioane doze de vaccin care intră în România și sunt foarte importante pentru că, la finalul lunii mai, ar însemna în cel mai pesimist scenariu să avem 5 milioane persoane vaccinate și într-un scenariu mai optimist 6,3 milioane persoane vaccinate”, a transmis Cîțu, într-un briefing de presă anunțat din scurt, luni după-amiaza. „Vom putea să vorbim de 10 milioane persoane vaccinare, avem dozele, la sfârșitul lunii iulie, 70% dintre persoanele adulte. Am putea vorbi despre redeschiderea economiei în totalitate”.
„5 milioane persoane vaccinate este o cifră importantă pentru noi pentru că reprezintă aproape 35% din populația adultă care trebuie vaccinată și este momentul important la sfârșitul lunii mai să vorbim de revenirea economiei”, a adăugat el. După un apel la toată clasa politică de participa la campania de vaccinare împotriva Covid-19, premierul a continuat: „Am spus-o și la întâlnirea cu cultele, mi s-au dat asigurări, este nevoie de o implicare a Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural. Este important ca toți românii din mediul rural să aibă aceste informații și să poată să se vaccineze”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu