Florin Cîţu, despre datele prezentate de INS. ”Sunt parţiale şi estimările mele arată o creştere spre 6%”

Florin Cîțu, despre datele INS (captură video)
Florin Cîțu, despre datele INS (captură video)

Florin Cîțu are o serie de soluții, pe care le-a prezentat din calitatea sa de economist. 

Liderul PNL, Florin Cîțu, a declarat, marți, la Parlament, că datele prezentate de către INS, privind creșterea economică pe anul trecut sunt ”parţiale şi estimările lui arată o creştere spre 6%, în 2021”. Mai mult, acesta a subliniat că încetinirea din ultimul trimestru s-a datorat și crizei politice, când România s-a aflat în căutarea unui guvern. De asemenea, a mai precizat Cîțu, acesta are o serie de măsuri pe care le-a propus din calitatea sa de economist.

”Creşterea economică este mai mare decât cea bugetată. Bugetată, a fost o creştere reală de 4,6%, iar acum avem o creştere de 5,6% pentru 2021. Eu vă spun că sunt date parţiale, cred că se va duce spre 6% creşterea economică. (..) Eu vă spun că sunt parţiale şi estimările mele arată o creştere spre 6%, în 2021, chiar dacă rămâne la 5,6%, oricum este un punct procentual peste ce am avut în buget, deci veniturile la buget sunt mai mari, oricum, faţă de anul trecut”, a spus preşedintele PNL.

Cîțu consideră că încetinirea din 2021, de la final de an, s-a datorat unui guvern nou. ”Guvernul pe care îl conduceam nu mai era... şi atunci nu mai puteam lua măsuri de redresare, dar, ca să nu continue această scădere, sunt măsuri pe care le-am propus ca economist, dacă cineva vrea să le ia în calcul. Dacă nu, bine-nţeles, creşterea dobânzilor, inflaţie, conflicte, etc, toate vor putea duce la o criză majoră. Dacă vrem să le evităm, am pus pe masă cele trei soluţii”, a arătat el.

Reducerea TVA-ului duce și la scăderea inflației 

Florin Cîţu a arătat că este important ca, în contextul reducerii TVA-ului şi a contribuţiilor, deficitul să rămână la 5,84 sau chiar mai mic, altfel, semnalul este greşit pentru pieţe şi vedem deja că dobânzile la care se împrumută statul român sunt în creştere.

Acesta a reamintit celelalte două momente din istoria economică, în care TVA-ul a scăzut, fapt care s-a văzut prin reducerea inflației. ”Ne ducem în 2008 şi 2016, în 2010 a fost creşterea şi s-a văzut imediat în inflaţie, în 2016, scăderea de la 24 la 20% s-a văzut în reducerea inflaţiei. Atunci când vorbim de TVA general, se vede imediat, când vorbim de TVA doar în anumite sectoare, e mai complicat să se vadă. De aceea, noi susţinem o măsură care să ajute, nu doar de ochii lumii”, a mai spus el.

Produsul Intern Brut al României în trimestrul IV 2021 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,5% comparativ cu trimestrul III 2021, iar în 2021, economia ţării a crescut cu 5,6%, faţă de 2020, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel