Premierul Florin Cîțu a vorbit despre relația sa cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, după declarațiile contradictorii din ultima lună.
Întrebat la Digi 24 despre cum se înțelege cu ministrul de la Sănătate, premierul a răspuns: „Foarte bine, nu există niciun fel de dispută”. Atunci, moderatorul emisiunii i-a reamintit că i-a reproșat lui Voiculescu că nu știe să citească un buget, iar reacția lui Cîțu a fost: „Aia n-a fost pentru Vlad Voiculescu. Am vorbit în general că au apărut fel de fel de declarații publice referitoare la buget. Mă surprinde să văd, când scrie negru pe alb că Ministerul Sănătății are mai mulți bani anul acesta”.
„Iarăși, sunt comparații pe care le facem și toate discuțiile acestea din spațiul public nu fac bine în primul rând. Trebuie să ne uităm la bugetul acesta ca la un întreg. Nu contează că la Ministerul Sănătății sunt mai mulți bani decât anul trecut. Asta nu înseamnă nimic, pe mine mă interesează cum sunt folosiți acești bani. Pot să fie mai puțini bani decât anul trecut și să-i folosească mai eficient, până la urmă acolo trebuie să ajungem”, a adăugat Cîțu.
„Aici cred că era vorba despre a da o amendă sau a nu da o amendă. Eu am spus foarte clar, campania de vaccinare înseamnă să vaccinăm toți românii. Eu nu cred că există o întreagă strategie de a eluda sistemul. Probleme vor exista tot timpul, dar până la urmă vrem să vaccinăm toți românii. Și campania din România, nu o spun eu, o spun statisticile, suntem locul 3 în UE. Am început foarte bine cu medicii, apoi am mers mai departe cu persoanele în vârstă și persoanele cronice. Din martie, vom avea 2,4 milioane de doze, apoi numărul va crește”, a conchis premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu