Cîțu, NU Ciucă va conduce negocierile PNL. Chirieac: E clar! El va fi noul candidat pentru funcția de premier

Facebook Nicolae Ciucă
Facebook Nicolae Ciucă

Analistul politic Bogdan Chirieac a reacţionat după ce PNL a anunţat care va fi echipa de negociere cu partidele parlamentare. 

Florin Cîțu a anunțat, după ședința PNL, că partidul a luat decizia de a flexibiliza mandatul de negociere cu celelalte partide parlamentare, criticând, în același timp, formațiunile politice pentru lipsa unei flexibilizări din partea lor. Întrebat dacă se consideră vinovat pentru criza politică, a arătat spre USR. În plus, conform acestuia, PNL nu merge la negocieri cu numele de premier: ”Vom merge cu propunerea ca premierul să fie de la PNL” a spus el. ”Premierul este desemnat de președintele României și vom discuta și acest lucru” a răspuns Florin Cîțu, întrebat dacă crede că el, ca prim-ministru desemnat, ar putea strânge o majoritate parlamentară. În schimb, despre o posibilă alianță cu PSD, susține ”orice guvernare vom face, nu vom devia de la obiectivele noastre”. 

Președintele PNL a anunțat că au votat ”flexibilizarea mandatului cu forțele democratice din Parlamentul României și echipa de negociere este condusă de președintele partidului, iar din ea fac parte cei patru vicepreședinți și secretarul general.” Decizia s-a luat cu două abțineri. 

Semnal pentru Ciucă? Chirieac: E clar. El va fi premierul propus de PNL 

Analistul politic Bogdan Chirieac a reacţionat după aceste declaraţii şi spune că este clar că Nicolae Ciucă nu va mai fi propunerea PNL de premier. 

"Este clar! Dacă dl Ciucă ar fi candidat la funcţia de premier, ar fi fost în echipa de negociere cu partidele. Dânsul și-ar fi făcut echipa ministerială, deci trebuia să fie în capul mesei. Cred că mai degrabă noul candidat de premier din partea PNL este, din nou, dl Florin Cîţu, de asta echipa de negociere este formată din domnia sa, secretarul general Dan Vîlceanu şi cei patru vicepreşedinţi. Este clar că, de acolo, singurul candidat poate fi doar domnia sa", a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3. 

Florin Cîţu, premier? 

”La negocieri vom merge cu propunerea ca premierul să fie de la PNL” a spus Florin Cîțu, care a subliniat că nu a fost flexibilizată și decizia PNL ca premierul să fie președintele partidului. ”Premierul este desemnat de președintele României și vom discuta și despre acest lucru” a mai răspuns Florin Cîțu cu privire la varianta în care el ar urma să fie desemnat prim-ministru. VEZI CONTINUAREA AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel