Firmele şi instituţiile publice vor comunica de la distanţă cu Trezoreria Statului, cu doar câteva click-uri şi cu semnătură electronică, a transmis ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.
'Înlocuim cozile cu click-uri! Am mai făcut un pas important spre informatizarea statului. Firmele şi instituţiile publice vor comunica de la distanţă cu Trezoreria Statului! Fără deplasări la ghişeu. Fără cozi. Simplu, în doar câteva click-uri şi cu semnătură electronică. Totul prin intermerdiul ordinului de plată multiplu electronic', a scris Cîţu.
El a arătat că informatizarea statului nu a fost o prioritate în ultimii treizeci de ani, deoarece foarte mulţi profitau de pe urma birocraţiei.
'Vremea acestora a trecut. Astăzi, mai mult ca oricând, este evident ca informatizarea statului este vitală. Nu elimină doar evaziunea fiscală, creşte profitabilitatea şi productivitatea, dar elimină şi deplasările inutile într-un moment în care toţi trebuie să stăm în casă cât mai mult', a punctat ministrul Finanţelor, Florin Cîțu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News