Prim-ministrul Nicolae Ciucă, ambasadorul Franţei, Laurence Auer şi secretarul de stat responsabil pentru Dezvoltare, Francofonie şi Parteneriate internaţionale în cadrul ministerului francez pentru Europa şi Afaceri Externe, Chrysoula Zacharopoulou, au participat la recepţia oficială organizată de Ambasada Franţei în România, cu ocazia Zilei Naţionale, la sediul ambasadei din București.
Ambasada Franței a imortalizat momentul și pe Facebook, cu mesajul:
„14 iulie în grădinile Residence de France. O ceremonie emoționantă în prezența ambasadorului, Laurence Auer, a secretarului de stat responsabil pentru dezvoltare, parteneriate francofone și internaționale, Chrysoula Zacharopoulou, și a premierului român Nicolae Ciucă.”
„Fie că vorbim despre cooperare politică, economică sau militară, fie că ne uităm la schimburile culturale, științifice sau educaționale, relațiile noastre sunt extrem de dinamice și bogate. Iar la acestea se adaugă importanta prezență românească în Franța și cea franceză în România, un liant puternic care contribuie la dezvoltarea societăților în care aceste comunități trăiesc și în care sunt bine integrate.
Franța rămâne unul din cei mai importanți parteneri economici ai României, însă universul cooperării bilaterale franco-române este unul bogat, în care cooperarea culturală are un rol deosebit. Pe fondul desfășurării conflictului din proximitatea frontierei estică a NATO, România și Franța și-au intensificat cooperarea pe linie militară. Exercitarea de către Franța a rolului de națiune-cadru a Grupului de luptă NATO de pe teritoriul țării noastre reflectă solidaritatea Franței, determinarea fermă de a asigura securitatea României și, totodată, coerența apărării pe Flancul Estic.
Salut anunțul Președintelui Macron la Summitul de la Madrid privind creșterea în continuare a prezenței militare franceze în România.Împreună suntem mai puternici, contribuim la o Uniune Europeană mai coezivă și mai unită și la o Alianță mai puternică, prin postura sa de descurajare și apărare consolidată.
La mulți ani, Franța! La mulți ani, România!Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a participat la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Franceze.”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.
Puteți urmări discursul aici:
Ministrul Apărării Naționale a fost prezent în cadrul unui interviu, acordat în exclusivitate la DC News și Defense, unde a precizat, printre altele, că relațiile bilaterale dintre România și Franța sunt într-un punct foarte ridicat, cu ajutorul ferm al ambasadorului Franței în țara noastră, doamna Laurence Auer.
„Astăzi ne bucurăm cu toții să sărbătorim Ziua Națională a Franței. Doamna ambasador Laurence Auer este unul dintre partenerii noștri cei mai serioși, cei mai frecvenți, o luptătoare pentru relațiile dintre România și Franța. Pentru noi este un partener, pur și simplu, pentru că s-a luptat foarte mult pentru România”, a spus ministrul Apărării.
Analistul politic Bogdan Chirieac l-a completat pe ministrul Apărării, spunând că „de mult nu am mai avut un ambasador al Franței atât de bun, de eficient, pentru relațiile noastre bilaterale.”
„Întotdeauna ea este primul actor pentru fiecare punct pozitiv pe care îl putem câștiga în relația cu Franța, având și o foarte mare influență acolo pentru că este un ambasador care l-a adus pe președintele Franței, i-a adus pe miniștrii Apărării din Franța. Pe doamna Florence Parly (fost ministru al Apărării din Franța) a adus-o de două ori în România, în decurs de 6 luni. Noul ministru, Sébastien Lecornu, a venit și el, iar vizita lui Macron la Baza Mihail Kogâlniceanu a fost un eveniment foarte important, știți bine semnificația vizitei.”, a continuat Vasile Dîncu.
Un detașament de onoare din Brigada 30 Gardă, format din 12 militari, a participat la parada militară organizată la Paris cu prilejul Zilei Naționale a Franței.
Patru militari în ținută combat au făcut parte din detașamentul de paradă comun, al tuturor statelor invitate, iar alți șapte militari (și o rezervă) au format garda Drapelului Național al României și au fost echipați în ținuta militară de protocol.
Alături de detașamentul românesc au fost invitați să participe militari din Bulgaria, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Republica Cehă și Slovacia.
Ultima participare a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” la parada militară organizată la Paris, cu prilejul Zilei Naționale a Franței, a avut loc în anul 2014.
Franţa sărbătoreşte marţi Ziua Naţională prin tradiţionala paradă militară de 14 Iulie pe celebrul bulevard parizian Champs-Elysées, însă revenirea războiului la porţile Europei dă un caracter aparte acestei defilări, la care un loc de cinste îl vor avea ţările de pe flancul estic al NATO şi trupele franceze desfăşurate în această regiune, transmite joi AFP.
Preşedintele Emmanuel Macron va asista în cursul dimineţii la parada de pe Champs-Elysées, înainte de a da la ora 13:10 GMT, la posturile France 2 şi TFI, primul său interviu televizat de când a fost reales în aprilie, într-un context politic intern complex după ce coaliţia sa a pierdut majoritatea absolută în Adunarea Naţională în urma alegerilor din iunie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu