Ciucă, preşedintele PNL, a declarat, marţi, că în coaliţia de guvernare nu sunt luate decizii pentru electoratul liberalilor sau pentru cel al PSD, ci acestea îi vizează pe toţi cetăţenii români.
Premierul a fost întrebat de jurnalişti, la sediul PNL, cum comentează faptul că PSD a transmis că este o 'reuşită' a social democraţilor faptul că au convins coaliţia să ia măsurile pentru pensionari în funcţie de veniturile pe care le au. 'Eu cred că este doar o problemă de comunicare. Eu, personal, de fiecare dată am anunţat că vom lua măsuri astfel încât să asigurăm protejarea tuturor cetăţenilor români. Important, în momentul de faţă, nu este cine a propus. Fiecare dintre noi am venit cu propunerile noastre. Cândva s-a vorbit de 10%, de 6%, s-a vorbit despre 15%. Iată, astăzi, întreaga anvelopă pe care am decis-o aseară este de 15,8%, pentru că atât ne-a permis bugetul', a spus premierul Nicolae Ciucă.
El a adăugat că liberalii au mers la şedinţa coaliţiei cu propunerea ca pensiile să fie mărite cu 15%, dar s-a ajuns la concluzia că pentru a-i ajuta şi pe cei cu venituri foarte mici singura formulă a fost cea stabilită luni seară. 'Aseară am avut o şedinţă foarte bună în coaliţie. O şedinţă în care am luat o decizie pentru cetăţenii români. Aşa cum am spus şi am susţinut de fiecare dată, nu luăm decizii pentru electoratul PNL, sau PSD, sau alt electorat. La Guvern noi luăm decizii pentru cetăţenii români. S-au vehiculat mai multe cifre. Cifrele acelea au fost discutate din punct de vedere al abordării tehnice. Era foarte clar, că orice fel de decizie luăm, ea trebuie să fie legală, trebuie să fie sustenabilă.
Procentul de 15%, anvelopa, şi, de asemenea, am vorbit de cifrele pe care proiectăm bugetul pentru anul 2023. Ca atare, având pe masă aceste cifre, aseară am putut să discutăm şi să cădem cu toţii de comun acord că putem să asigurăm o creştere a punctului de pensie cu 12,5% şi, de asemenea, (...) să ne ducem cu ajutoare către cetăţeni, pensionarii, cu veniturile cele mai mici, stabilind nivelurile de sprijin, aşa cum au fost comunicate aseară', a afirmat Nicolae Ciucă. Şeful Guvernului a mai subliniat că toate măsurile stabilite în cadrul coaliţiei sunt sustenabile.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat luni seară că de la 1 ianuarie 2023 toate pensiile vor creşte cu un procent de 12,5%, deci punctul de pensie va fi de 1.784 de lei şi se va continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei. 'În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre procente şi cifre, dar mai puţin despre viaţa oamenilor.
Pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni şi despre ceea ce au ei nevoie acum. Despre echitate, despre a-i ajuta pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor. În total, vom veni cu un pachet social de 26,65 miliarde de lei - Sprijin pentru România. Am considerat că fiecare categorie trebuie ajutată diferit, iar susţinerea din partea statului trebuie să meargă în proporţie mai mare la cei care resimt din plin efectele crizei economice. Şi aici mă refer atât la persoanele active - salariaţii cu salariu minim - prin creşterea salariului minim la 3.000 lei (din care 200 de lei scutiţi de taxe), cât şi la cei care un muncit o viaţă şi cu toate acestea au acum pensii mici', a scris Ciolacu pe Facebook.
Ciolacu a adăugat că, de asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei, împărţit în două tranşe semestriale, pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. 'În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023. În ceea ce priveşte protejarea persoanelor cu handicap, se va acorda cea de-a 13-a indemnizaţie. Totodată, se va actualiza cu rata inflaţiei indemnizaţia pentru veteranii şi văduvele de război - aceste indemnizaţii fiind îngheţate din anul 2018, creşterea fiind de aproximativ 30%. De la 1 ianuarie 2023, alocaţiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflaţiei', a menţionat Marcel Ciolacu.
PSD a transmis, marţi, un comunicat de presă în care a subliniat că 'este o reuşită a PSD' faptul că în coaliţia de guvernare s-a decis adoptarea unei creşteri diferenţiate a veniturilor pensionarilor, ceea ce va aduce, în 2023, cu până la 45% mai mulţi bani 'în buzunarele celor care fac parte din categoriile cele mai vulnerabile'.
'Reuşita PSD de a convinge Coaliţia de guvernare să adopte o creştere diferenţiată a veniturilor pensionarilor va aduce, în 2023, cu până la 45% mai mulţi bani în buzunarele celor care fac parte din categoriile cele mai vulnerabile. Se confirmă astfel că decizia PSD de a intra la guvernare produce rezultate pozitive pentru cetăţenii cei mai afectaţi de creşterea preţurilor. Dincolo de cifrele dezbătute în Coaliţie, este cert că această dezbatere privind majorarea diferenţiată a veniturilor pensionarilor, în baza principiului solidarităţii, nu ar fi avut loc dacă PSD nu ar fi fost la guvernare. Cele mai mari creşteri se vor înregistra la pensionarii cu veniturile cele mai mici', se afirmă în comunicatul de presă transmis de către PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu